Licențierea importurilor nu a fost o interdicție. A fost un filtru administrativ minim, un mecanism de control al volumelor, al timingului și al destinației mărfii.
A fost introdusă în octombrie 2023 nu din capriciu, ci ca reacție defensivă la un risc clar: marfa ucraineană, mai ieftină, cu structură de cost incomparabilă, risca să rupă prețul intern într-o piață mică și fragilă.

Licențierea nu a reparat agricultura.
Dar a încetinit hemoragia.

Renunțarea la ea nu este o revenire la „normalitate”. Este o decizie de redistribuire a riscului.

Cine câștigă. Cine pierde. Fără retorică.

Pierde producătorul de materie primă – grâu, porumb, floarea-soarelui.
Mai ales cel care vinde spot, fără contracte, fără stocare, fără putere de negociere.

Câștigă:

• procesatorii,
• zootehnia,
• morile,
• traderii cu logistică și capital.

Materie primă mai ieftină = marjă mai bună. Simplu.

Consumatorul final?
Câștigul este marginal și incert. În Republica Moldova, transmiterea ieftinirii din lanțul primar către prețul de raft nu este automată și nici transparentă.

Deci să fim onești: nu vorbim despre „binele tuturor”, ci despre alegerea unui segment în detrimentul altuia.

Comerț liber sau abandon strategic?

Ni se spune că „nu putem limita comerțul liber”.
Fals. Sau, mai corect spus, convenabil incomplet.

Uniunea Europeană a introdus mecanisme de tip safeguard și emergency brake pentru produse sensibile din Ucraina: zahăr, ouă, carne de pasăre, porumb.
Liberalizare, da – dar cu frână automată când piața e distorsionată.

În paralel, state precum România, Polonia, Ungaria, Slovacia au aplicat limitări, licențieri, controale.
Nu din paranoia. Nu din conspirationism. Ci dintr-o logică simplă de lobby: „dacă intră marfă pe filiere gri, îmi protejez fermierii”.

Diferența nu este juridică. Diferența este voința politică.

„Moldova pierde economic când licențiază”? Depinde ce numiți Moldova.

Dacă prin „Moldova” înțelegem:

• procesare pe termen scurt,
• trading,
• marjă imediată,

da, licențierea poate avea costuri.

Dar dacă prin „Moldova” înțelegem:

• stabilitate rurală,
• capacitate de producție,
• continuitate fiscală,
• menținerea unei mase critice de fermieri funcționali,

atunci afirmația devine cel puțin discutabilă.

Nu există niciun calcul public care să arate pierdere economică netă din licențiere.
Există doar poziții. Și interese.

Teatrul absurdului: mesajul transmis fermierilor de cultură mare

Mesajul care se transmite metodic, sistemic, este acesta:

„Cultura mare nu mai merită atenție.
Cei care o gestionează trebuie să plătească nota.”

Dacă acesta este mesajul real, atunci măcar să fie asumat și explicit.

Pentru că altfel, discursul este incomplet și ipocrit cât timp statul:

• nu admite public puterea sa de negociere slabă în raport cu Ucraina și costul politic al integrării europene;
• evită să spună clar că predispoziția pedologică NU permite înlocuirea grâului cu cireși;
• nu recunoaște falimentul restabilirii infrastructurii logistice pentru cultura mare (logistica de transport și stocare);
• evită să compare onest costurile de producție în contextul ucrainean;
• refuză să spună lucrurilor pe nume:

ați obosit de cultura mare.

Și totuși — partea care nu ne place:
O bună bucată de timp noi, fermierii, am mers pe pilot automat. Ne-am mulțumit cu status-quo-ul. . Am ținut cu dinții de individualism, de „las’ că mă descurc eu”, în loc să construim putere de piață și reprezentare reală. Sîntem angrenați într-o concurență obsesivă, convinși că dacă se îneacă vecinul, nouă ne rămâne mai mult aer.

Nu am investit în negocieri, în contracte cu acoperire de risc, în stocare, în relații directe cu procesatorii. Nu am vrut să plătim ca să construim asociații puternice. Am neglijat consultanța juridică de calitate și am trăit doar în hotarele pogonului nostru. Ne-a fost comod să fim doar producători de volum, nu și jucători într-un lanț de valoare. Iar când mecanismele pieței s-au schimbat brutal, am descoperit că suntem expuși — nu doar din vina statului, ci și din incapacitatea noastră de a ne adapta din timp.

Sunt fermier. Nu consultant, nu analist de birou. Lucrez într-o fermă de familie, iau decizii cu bani reali și trăiesc consecințele lor un sezon mai târziu, nu într-un Excel ideal. Iar mai sus este radiografia onestă despre cum se vede licențierea de la balconul agriculturii pe care o practic.