Timp de ani îndelungați, Republica Moldova a fost un exportator net categoric de ulei de floarea-soarelui, cu un raport dintre livrările externe și achizițiile din import care depășea de 40–50 de ori volumele importate. Sezoanele 2022–2023 și 2023–2024 ilustrează perfect realitatea dată: față de exporturi de 188 000 și respectiv 183 000 de tone, importurile se situau la modest 4 300–4 400 de tone .
Ultimele două sezoane aduc o reconfigurare a balanței. În sezonul 2024–2025 (iulie 2024- aprilie 2025), importurile au urcat brusc la 11 643 tone — de aproape trei ori față de nivelul anterior —, în condițiile în care exporturile s-au prăbușit la doar 18 123 de tone. Sezonul 2025–2026 (iulie 2025 – aprilie 2026) consolidează tendința: importurile ating 12 896 tone, în timp ce exporturile revin la 73 322 de tone — un raport de 1 la 5,7, față de 1 la 43 în sezoanele normale. Direcția este clară: cu cât industria locală de procesare funcționează sub capacitate și materia primă pleacă din țară neprocesată, cu atât necesarul intern de ulei trebuie acoperit parțial din surse externe.
Importatorii de ulei de floarea soarelui, 1 ianuarie 2022- aprilie 2026, tone
Structura importatorilor reflectă două categorii distincte de operatori cu nevoi și logici comerciale diferite. Prima categorie — și cea mai voluminoasă — este cea a distribuitorilor și rețelelor de retail alimentar. SRL „COLVAS” este cel mai constant importator din această categorie, cu volume anuale între 766 și 1 638 de tone pe parcursul ultimilor patru ani. „MOLDRETAIL GROUP” SRL și SRL „SHERIFF” urmează un tipar similar — importuri regulate de 300–1 600 de tone anual, destinate aprovizionării rețelelor proprii de supermarketuri. „KAUFLAND” SRL, „BS & DISTRIBUTIE” SRL și „JLC” SA completează categoria cu volume mai modeste. Pentru operatorii respectivi, importul de ulei ambalat sau vrac reprezintă o necesitate comercială curentă, independentă de ce se întâmplă în industria locală de procesare.
A doua categorie este mai recentă și mai relevantă din perspectivă structurală: companii care au intrat pe lista importatorilor abia în 2024–2025, pe fondul diminuării producției interne — „VITALCOMUS” SRL, „SRL STAR ENERGY GROUP”, „GALEXIM GRUP” SRL, „ISNOVAT” SRL și altele —, semnalând că necesarul intern de ulei a depășit capacitatea de acoperire locală.
Paradoxul liderului: cel mai mare exportator devine și importator
Cel mai reprezentativ simbol al dezechilibrului din industria de procesare moldovenească este faptul că cel mai mare exportator de ulei devine și importator. „FLOAREA SOARELUI” SA — uzina care, în sezoanele de vârf, exporta singură peste 180 000 de tone de ulei annual, iar în perioada ianuarie–aprilie 2026 figurează prima în topul importatorilor, cu 985 de tone de ulei de floarea-soarelui rafinat dezodorizat adus din Ucraina.
Logica deciziei este una economică și operațională. Uzina și-a încetat exporturile de ulei în ianuarie 2026, epuizând stocurile de semințe disponibile pentru procesare. Din februarie 2026, a început să importe ulei rafinat — cel mai probabil pentru a onora contracte comerciale deja semnate cu parteneri europeni care nu puteau fi acoperite din producție proprie din lipsa materiei prime.
Mai mult, repornirea procesului de producție la volume mici — extracție, rafinare, dezodorizare — este pur și simplu nerentabilă din punct de vedere al costurilor fixe: salariile personalului tehnic, reparațiile utilajelor, lucrările de pornire a echipamentelor, energia electrică și termică — toate dimensionate pentru capacități de procesare de zeci de mii de tone lunar — nu pot fi acoperite din producerea câtorva sute de tone. În această situație, importul de ulei finit devine unica soluție vitală din punct de vedere economic, decât repornirea liniei de producție pentru un volum nesemnificativ.
Traderii s-au dovedit mai competitivi decât procesatorii în relația cu fermierii — dispun de lichidități immediate. Fermierul, presat de nevoia unui cash-flow rapid după recoltare, a ales în mod rațional cumpărătorul care plătea mai repede și mai simplu. Uzina de procesare, constrânsă de cicluri tehnologice mai lungi, de nevoia finanțării stocurilor și de proceduri contractuale mai rigide, a pierdut competiția pentru recoltă înainte ca aceasta să ajungă la poarta fabricii. Rezultatul: cea mai mare uzină de ulei din Moldova a importat produsul pe care îl fabrică, pentru că materia primă plecase deja din țară sub formă de semințe brute. Această realitate rezumă, mai concis decât orice statistică, miza reală a dezbaterii despre procesarea internă a oleaginoaselor — și urgența cu care sistemul de achiziție trebuie regândit dacă Moldova dorește să capteze valoarea adăugată a propriei recolte.
Sursa: Iurie Rija
Lasă un răspuns