Datoria publică globală continuă să crească în 2025, ajungând la 94,7% din produsul intern brut global, în urcare față de 92,4% în 2024. Nivelul rămâne sub maximul ciclic de 98,7% înregistrat în 2020, însă evoluția nu indică o reducere reală a poverii datoriilor, ci mai degrabă o stabilizare la un platou ridicat. Practic, economiile globale nu au reușit să reducă datoriile acumulate în perioada de criză, ci le-au integrat în funcționarea curentă a sistemului economic, ceea ce a transformat plata dobânzilor într-o presiune structurală asupra bugetelor publice.
Distribuția regională a datoriei arată diferențe semnificative între economii. America de Nord înregistrează aproximativ 120% din PIB, Asia și Pacific 94%, America de Sud 82%, Europa 78%, Africa 64%, iar Orientul Mijlociu 43%. Aceste cifre indică atât diferențe de dezvoltare financiară, cât și capacități diferite de absorbție a datoriei și de acces la piețele de capital.
În zona extremă, niveluri de peste 200% din PIB nu mai sunt excepții izolate. Japonia se situează la aproximativ 230%, în timp ce Sudan atinge circa 222%. Totuși, natura acestor datorii este fundamental diferită: Japonia funcționează pe baza unei finanțări interne dominante și a unui control extins asupra pieței obligațiunilor, în timp ce Sudan se confruntă cu o capacitate redusă de finanțare sustenabilă și acces limitat la piețele internaționale.
În segmentul 130%–200% din PIB se află economii eterogene precum Grecia (147%), Italia (137%), Singapore (176%) sau Venezuela (164%). În aceste cazuri, diferența esențială nu este nivelul nominal al datoriei, ci structura acesteia — ponderea datoriei interne și externe, moneda de denominare și credibilitatea instituțională. În intervalul 100%–130% se regăsesc economii majore precum Statele Unite (aproximativ 125%), Franța (117%) și Regatul Unit (103%), unde sustenabilitatea este susținută de piețe financiare adânci și rolul global al monedelor respective.
Sub pragul de 100% din PIB se află economii precum Germania (64%), India (81%) și China (96%), care dispun de un spațiu fiscal relativ mai larg, dar care rămâne condiționat de dinamica creșterii economice și de stabilitatea veniturilor bugetare.
În acest context, datoria publică nu mai poate fi analizată doar ca stoc, ci mai ales prin costul său anual. La nivel global, peste 3,4 miliarde de persoane trăiesc în state în care plățile de dobânzi depășesc cheltuielile publice pentru sănătate sau educație, ceea ce reduce investițiile în capital uman și limitează dezvoltarea pe termen lung.
Impactul macroeconomic al datoriei se transmite prin trei mecanisme principale: reducerea creșterii potențiale, deoarece o parte tot mai mare din veniturile fiscale este direcționată către dobânzi; limitarea spațiului fiscal în perioade de criză; și creșterea vulnerabilității la șocuri externe, precum majorarea dobânzilor sau deprecierea monedelor, care pot accelera dinamica datoriei.
În acest tablou global, Republica Moldova se situează la un nivel al datoriei publice de aproximativ 38% din PIB în 2025, semnificativ sub media mondială. Totuși, această poziție este însoțită de un deficit bugetar estimat la 4,5% din PIB și o creștere economică de circa 2,7%, ceea ce sugerează o tendință de acumulare graduală a datoriei. În plus, dependența de finanțarea externă, inclusiv obligațiile către Fondul Monetar Internațional de aproximativ 1,016 miliarde dolari (circa 4,6% din PIB), introduce o vulnerabilitate suplimentară în contextul dobânzilor ridicate la nivel global.
La nivel mai larg, economia globală se caracterizează printr-o consolidare a dependenței de datorie în arhitectura financiară contemporană, unde expansiunea masei monetare și rolul băncilor centrale au schimbat raportul dintre creanțe și capacitatea reală de rambursare. Economiile emergente sunt expuse unei presiuni duble: volatilitatea fluxurilor de capital și costul ridicat al finanțării externe, ceea ce limitează spațiul fiscal pentru investiții și reforme.
În concluzie, datoria publică globală nu mai este un fenomen conjunctural, ci o componentă structurală a economiei mondiale. Diferența dintre state nu este nivelul datoriei în sine, ci capacitatea de a o gestiona sustenabil. Pentru economiile emergente, inclusiv Republica Moldova, disciplina fiscală și utilizarea eficientă a resurselor împrumutate rămân condiții esențiale pentru stabilitate într-un mediu global marcat de dobânzi ridicate și incertitudine.
Sursa: Iurie Rija
Lasă un răspuns