Subvențiile pentru noiembrie 2025, autorizate de AIPA

Subvențiile pentru noiembrie 2025, autorizate de AIPA

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) informează că, în luna noiembrie 2025, au fost autorizate spre plată cereri de acordare a subvențiilor din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR), în valoare totală de 8,10 milioane de lei.

Sumele au fost direcționate către fermieri și autorități publice locale, în funcție de tipul măsurii de sprijin, după cum urmează:
0,30 mil. lei – pentru 1 cerere aferentă plăților în avans, vizând finisarea construcției unui tronson de drum de 2,5 km, în cadrul submăsurii SA_1.1 „Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii economice rurale”, destinată pentru APL;
0,27 mil. lei – pentru cererile depuse în cadrul formei de plată subvenții post-investiționale, care vizează investiții în infrastructura de producere, prelucrare sau comercializare în sectorul vegetal, inclusiv procurarea unui transportator pentru cereale și a unei linii de procesare a fructelor;
0,74 mil. lei – pentru cererile destinate plăților directe în sectorul zootehnic, dintre care 0,56 mil. lei au fost direcționați către plățile per cap de animal (junci peste 3 luni și junci peste 12 luni), iar 0,18 mil. lei – pentru plăți per kilogram de produs (lapte de vacă);
6,79 mil. lei – autorizați pentru dezvoltarea proiectelor investiționale din cadrul Programului LEADER, dintre care 2,35 mil. lei pentru măsura 1 (Funcționarea grupurilor de acțiune locală) și 4,44 mil. lei pentru măsura 2 (Implementarea strategiei de dezvoltare locală).

154 de proiecte finanțate în cadrul Programului LEADER

Pentru măsura 2 din cadrul Programului LEADER, în luna noiembrie au fost autorizate 154 de proiecte, repartizate pe trei sectoare principale.

În sectorul public au fost subvenționate 71 de proiecte, în valoare totală de 1,77 mil. lei. Cele mai solicitate domenii au fost serviciile de administrare publică – 63 de proiecte, învățământ și educație – 2 proiecte, activități recreative, culturale și sportive – 5 proiecte, precum și reabilitarea și modernizarea infrastructurii – 1 proiect.

Pentru sectorul antreprenorial au fost autorizate 60 de proiecte, în sumă de 2,06 mil. lei, în următoarele domenii: agricultură – 17 proiecte, comerț și servicii – 23 proiecte, dotări utilaje non-agricole – 9 proiecte, industrie și construcții – 3 proiecte, turism – 4 proiecte.

În sectorul civic au fost autorizate 23 de cereri de subvenționare, în valoare de 0,61 mil. lei. Proiectele au vizat activități recreative, culturale și sportive – 5 proiecte, amenajarea zonelor publice – 7 proiecte, învățământ și educație – 6 proiecte, turism – 5 proiecte.

Compensații suplimentare din Fondul de intervenție al Guvernului

Totodată, AIPA anunță că, din Fondul de intervenție al Guvernului, au fost autorizate spre plată surse financiare în valoare de 2,04 mil. lei pentru compensarea creșterii prețului la energia electrică.

De asemenea, suma de 62,72 mil. lei a fost destinată drept ajutor financiar pentru fermierii afectați de înghețurile târzii din primăvara anului 2025 la cultura de sfeclă de zahăr și la plantațiile perene, precum și pentru compensarea pagubelor la vița-de-vie în urma furtunii din raionul Cahul din 21 iulie 2025.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *