Cel mai mare producător de zahăr din Moldova, Südzucker Moldova, dă startul campaniei de recoltare din 2026. În acest an, sfecla de zahăr urmează să fie recoltată de pe o suprafață de aproximativ 6 300 de hectare, cultivate în parteneriat cu peste 30 de gospodării agricole.

Primele lucrări de recoltare au început pe 7 septembrie, inițial în regim de testare, urmând ca volumele să crească treptat. Din 8 septembrie începe transportarea și livrarea sfeclei către fabrica de zahăr, iar procesarea noii recolte este programată să înceapă pe 9 septembrie.
„Precipitațiile recente ne permit să anticipăm o evoluție bună a culturilor. De la o productivitate de 40–43 de tone la hectar în prezent, estimăm că putem ajunge la 45–47 de tone până la finalul campaniei. Urmărim și adaptăm lucrările în funcție de evoluția culturilor și de condițiile meteorologice”, afirmă Valeri Nicușor, administrator Agro-SZM.
În total, Südzucker Moldova estimează pentru actualul sezon o recoltă de aproximativ 270 de mii de tone de sfeclă de zahăr.
„O campanie eficientă înseamnă o coordonare foarte bună între câmp, transport și fabrică. Planificăm volumele și ritmul livrărilor împreună cu partenerii noștri, astfel încât materia primă să ajungă la procesare într-un flux constant și bine organizat”, menționează Nicolae Ciubuc, directorul Departamentului Materie Primă al Südzucker Moldova.
Pregătirea campaniei a fost precedată de monitorizarea constantă a culturilor. Echipele Südzucker Moldova au urmărit evoluția sfeclei în câmp și principalii indicatori agronomici, iar datele colectate au stat la baza deciziilor privind momentul optim pentru începerea recoltării.
„Începem o nouă campanie cu atenție la fiecare etapă și în strânsă colaborare cu partenerii noștri. Obiectivul nostru merge dincolo de rezultatele unui singur sezon: construim un sector al zahărului competitiv, care creează valoare aici, în Republica Moldova”, declară Pavel Filip, CEO al Südzucker Moldova.
Campania de recoltare și procesare reprezintă una dintre cele mai importante etape ale anului pentru sectorul zahărului, reunind eforturile agricultorilor, specialiștilor agronomi, echipelor de logistică și ale fabricii de procesare.
Südzucker Moldova face parte din grupul german Südzucker AG, cel mai mare producător de zahăr din Europa. În cei 25 de ani de activitate în Republica Moldova, compania a investit peste 100 de milioane de euro, a achitat circa 1,2 miliarde de lei la bugetul public și peste 6 miliarde de lei fermierilor parteneri, iar peste 200 de milioane de pachete de zahăr au ajuns în casele oamenilor.
Prin investiții, parteneriate și producție locală, Südzucker Moldova contribuie la dezvoltarea economiei și la crearea de valoare pentru Republica Moldova.














Lasă un răspuns