Câteva zeci de persoane au protestat în fața Parlamentului, exprimându-și nemulțumirea față de proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027, aflat în prezent în consultări publice.
La manifestație au participat și reprezentanți ai opoziției, inclusiv membri ai Democrația Acasă, Partidul Nostru și Mișcarea Alternativă Națională, care au cerut retragerea sau revizuirea documentului fiscal.
Potrivit criticilor, noua politică ar include eliminarea unor scutiri fiscale, introducerea unor „beneficii fixe”, impozitarea donațiilor, precum și majorarea TVA până la 20% pentru sectoare precum HoReCa, energie și alte domenii, cu aplicarea unor mecanisme de compensare pentru persoanele cu venituri mici.
Liderul formațiunii Vasile Costiuc a declarat că protestul vizează strict politica fiscală și nu alte subiecte politice, subliniind necesitatea de a pune presiune pe autorități pentru modificarea proiectului.
„Dacă reușim să obținem schimbări, vom demonstra că vocea cetățenilor contează și că politica bugetar-fiscală trebuie ajustată în interesul oamenilor”, a spus Costiuc.
Amintim că proiectul politicii fiscale pentru 2027 a fost publicat de autorități pentru consultări publice și prevede un sistem fiscal mai simplificat, cu modificări la nivelul impozitelor și TVA.
Sursa:Agora














Lasă un răspuns