Ce s-a întâmplat la nivel global și cum se va resimți factura în Republica Moldova
În doar cinci luni, prețurile principalelor îngrășăminte chimice s-au dublat pe piețele internaționale. O combinație rară de factori — restricțiile la export impuse de China, escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, scumpirea gazului natural în Europa și o cerere indiană masivă — a transformat un sezon care a început aparent liniștit într-una dintre cele mai costisitoare ierni-primăveri pentru fermierii din întreaga lume. Pentru Republica Moldova, efectul cel mai dur abia urmează: nu se va vedea pronunțat pe roada anului 2026, dar evident – în a doua jumătate a anului 2026- în recolta sezonului 2027/2028.
Două surse de tensiune sub aparenta liniște din decembrie
La sfârșitul lui 2025, piața părea calmă. Sub liniște însă, mocneau două probleme majore. Prima: China — cel mai mare exportator mondial de uree și fosfați —a început deja să limiteze cantitățile aprobate pentru export, invocând nevoile interne de primăvară. A doua: tensiunile din Orientul Mijlociu se intensificau discret, iar prețurile gazului natural în Europa creșteau, scumpind producția fabricilor de uree care folosesc gazul ca materie primă.
Imediat după sărbătorile de iarnă, în a treia săptămână a lui ianuarie 2026, prețurile au pornit în sus. Ureea exportată din Orientul Mijlociu a urcat la 425–430 de dolari pe tonă, iar cea din Egipt a atins 450–455 de dolari pe tonă. De menționat că cu o lună în urmă- în decembrie, prețurile erau la 390-400 dolari pe tonă. Au împins-o trei factori simultan: cererea fermă din Statele Unite (sezonul de primăvară se apropia, iar stocurile locale erau sub normal), oferta limitată din Rusia (probleme logistice) și prețul în creștere al gazului natural în Europa, care scumpea direct producția fabricilor europene.
Martie 2026: geopolitica intră în ecuație și China închide robinetul
Dacă ianuarie și februarie au fost lunile în care cererea a împins prețurile, martie a fost luna în care oferta s-a contractat puternic. Două evenimente importante au coincis și s-au amplificat reciproc.
Primul: China a suspendat practic exporturile de îngrășăminte fosfatice pentru a-și proteja consumul intern. Fabricile chineze de DAP și MAP funcționau la doar 50–55% din capacitate, orientate aproape exclusiv către piața internă.
Al doilea: escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu. Prețul gazului natural lichefiat a urcat brusc, scumpind producția de uree și amoniu. Producătorii din regiune — care în mod normal expediau cantități mari către Asia și Africa — au început să își restrângă ofertele sau să ceară prime de risc. Contextul a fost agravat de faptul că prin Strâmtoarea Hormuz tranzitează 35% din cantitatea totală de uree transportată pe mare la nivel mondial.
La 6 aprilie 2026, ureea din Orientul Mijlociu ajunsese la 820 de dolari pe tonă FOB (de reamintit- în decembrie prețul era de 390- 400 dolari pe tonă!). Cea din Egipt — tot 820 de dolari. MAP-ul pentru Brazilia depășise 900 de dolari pe tonă CFR. DAP-ul pentru India — 810 dolari CFR. Comparativ cu vârfurile din 2021–2022, de după pandemie și începutul războiului din Ucraina, tranzacțiile au început să se efectueze la niveluri similare sau chiar mai mari.
De ce acordul de pace nu a coborât prețurile
Acordul de pace SUA–Iran, semnat la începutul celei de-a treia săptămâni din aprilie 2026, a redeschis oficial Strâmtoarea Hormuz pentru traficul comercial. Reacția pieței a fost imediată, dar surprinzător de moderată: prețurile ureei pe bursa NOLA din New Orleans au scăzut cu circa 25 de dolari pe tonă, iar fosfații DAP și MAP cu 20–25 de dolari pe tonă. Scăderea simbolică de preț a scos la iveală adevărul că criza nu era exclusiv geopolitică, dar a combinat mai mulți factori. Redeschiderea strâmtorii rezolva blocajul fizic al navelor, dar nu putea anula restricțiile chineze la export, nu putea readuce pe piață volumele angajate de India și nu putea inversa imediat costurile mari de producție generate de prețul ridicat al gazului.
Mai mult, India a lansat simultan un tender uriaș — 1,2 milioane de tone DAP plus 400 000 de tone TSP, cu termen de închidere pe 7 mai 2026. Furnizorii din Rusia, Africa de Nord și Arabia Saudită și- au angajat volumele către India, lăsând cumpărătorii din Brazilia, Australia și Asia de Sud-Est în concurență pentru o ofertă redusă.
Raportul din 4 mai 2026 surprindea o piață în echilibru precar la niveluri istorice: ureea China FOB la 855–860 de dolari pe tonă, ureea din Orientul Mijlociu la circa 890 de dolari, ureea din Egipt la 780–810 de dolari FOB. MAP Brazilia s-a stabilizat în jurul a 900 de dolari pe tonă CFR. Iar sulfatul de amoniu din China — un îngrășământ folosit frecvent și în Moldova —a ajuns la 290–295 de dolari pe tonă, aproape dublu față de decembrie 2025 (165–170 de dolari). O creștere de 79% în cinci luni.
Ce înseamnă concret pentru fermierul din Republica Moldova
Pentru piețele din Europa de Est și spațiul ex-sovietic, inclusiv Moldova, mecanismul de transmisie este nuanțat. Moldova importă o parte din îngrășăminte din Rusia și Belarus — țări care au continuat să exporte, dar ale căror volume au fost parțial redirecționate către alte piețe (India în mare măsură). O altă parte vine din România sau Ucraina, unde prețurile reflectă cotațiile europene, influențate la rândul lor de prețul gazului natural. Creșterea cu 20–30% a prețului gazului în Europa în primele luni ale lui 2026 a scumpit direct producția fabricilor europene de uree și azot, transpunându-se în costuri mai mari pentru agricultori.
Cifrele de pe burse — uree la 800–900 de dolari pe tonă în aprilie 2026, dublu față de calculele făcute în toamna lui 2025 — descriu însă piața mondială, nu prețurile de achiziții din această primăvară. În martie- aprilie 2026, Moldova a importat la prețuri doar moderat mai mari decât în iarnă, pentru că majoritatea contractelor de aprovizionare au fost încheiate în toamna 2025, iar distribuitorii locali încă livrează din stocurile constituite înainte de valul de scumpiri.
Decalaj înseamnă că șocul real pentru piața moldovenească abia urmează. Achizițiile pentru sezonul de toamnă 2026 — momentul în care depozitele locale se reaprovizionează pentru campania de iarnă și pentru primăvara lui 2027 — se vor face la noile cotații internaționale. Atunci, sacul de uree de 50 de kilograme, care în iarna 2025–2026 costa echivalentul a circa 20–22 de dolari, va ajunge la 40–45 de dolari sau chiar mai mult, în funcție de canalul de distribuție și de marja comercială.
Lecția-cheie a acestui ciclu este una veche, dar mereu valabilă: cine cumpără îngrășăminte în afara sezonului de vârf, când cererea este scăzută și prețurile mai mici- economisește. Diferența de preț între decembrie 2025 și aprilie 2026 a depășit 100% la uree. A doua lecție este diversificarea surselor. În condițiile în care China și Rusia pot restricționa exporturile în orice moment, iar Orientul Mijlociu rămâne expus instabilității, importatorii moldoveni ar trebui să-și extindă contractele către producători din Europa sau Maroc — țări cu o capacitate de export mai previzibilă pe termen mediu.
Iar a treia, specifică Republicii Moldova: costurile la hectar din 2027 se decid acum. Iarna 2025–2026 a fost mai previzibilă pentru bugetele fermelor locale doar pentru că au folosit stocuri vechi. Vara și toamna lui 2026 vor aduce realitatea pieței mondiale la porțile depozitelor din Moldova, iar costul real de producție pentru roada 2027/2028 va fi pronunțat mai mare decât cel cu care s-au obișnuit fermierii în ultimii doi ani.
Sursa: Iurie Rija
Lasă un răspuns