Departamentul Agriculturii al Statelor Unite a revizuit în creștere estimarea privind producția mondială de semințe de floarea-soarelui pentru sezonul de comercializare 2026/27, plasând volumul global la 61,8 milioane de tone. Această cifră depășește cu aproximativ 7 milioane de tone recolta sezonului anterior și reprezintă un record absolut în istoria culturii la nivel mondial.
Dinamica ascendentă este susținută de trei factori convergenți: extinderea suprafețelor cultivate în principalele zone producătoare, condiții agroclimatice mai favorabile față de sezonul precedent — care fusese marcat de secetă severă în bazinul Mării Negre — și cererea ridicată și constantă pentru uleiuri vegetale pe piețele internaționale.
Structura producției globale. Rusia își consolidează poziția de lider mondial necontestat, cu o producție estimată la 19,2 milioane de tone, nivel care reprezintă un nou record național. Creșterea față de sezonul 2024/25, când producția s-a situat în jurul a 16,5 milioane de tone, și față de 2023/24, cu aproximativ 17 milioane de tone, este atribuită în principal extinderii suprafețelor cultivate și randamentelor mai bune în districtele agricole din centrul și sudul țării.
Rusia rămâne primul furnizor mondial de ulei de floarea-soarelui și șrot, influențând direct cotațiile internaționale și fluxurile de export.
Ucraina ocupă poziția secundă, cu o producție estimată la 13,5 milioane de tone în sezonul curent, ceea ce reprezintă o revenire de aproximativ 23% față de minimul înregistrat în sezonul anterior — cel mai slab nivel din ultimul deceniu, generat de combinarea efectelor conflictului armat cu condiții climatice nefavorabile.
Cu toate acestea, producția ucraineană rămâne semnificativ sub nivelurile anterioare anului 2022, capacitățile de procesare și infrastructura de export fiind în continuare afectate de instabilitatea geopolitică.
Argentina se remarcă prin cea mai rapidă dinamică de creștere dintre producătorii majori. Producția sezonului 2025/26 a atins 7 milioane de tone, în creștere cu 25% față de sezonul precedent, după ce în 2024/25 recolta s-a situat în jurul a 5,6 milioane de tone, iar în 2023/24 la doar 3,7 milioane de tone.
Expansiunea este determinată exclusiv de creșterea suprafețelor cultivate. Poziționarea sezonieră a recoltei argentiniene — realizată în lunile februarie-martie, în contraciclul față de producătorii din emisfera nordică — conferă Argentinei un rol strategic în alimentarea procesărilor europene și asiatice în perioadele cu disponibilitate redusă din zona Mării Negre.
Exporturile de semințe au atins niveluri record în această perioadă, principalele destinații fiind Bulgaria și România, unde marjele procesatorilor sunt susținute de prețurile ridicate ale uleiului.
Ceilalți producători relevanți. Kazahstanul se înscrie în tendința ascendentă globală, cu o producție de aproximativ 1,83 milioane de tone în sezonul de referință anterior și cu o creștere estimată în sezonul curent, bazată pe extinderea suprafețelor.
Statele Unite au înregistrat în 2025 o revenire spectaculoasă față de minimul istoric din 2024, cu o producție totală de aproximativ 1,05 milioane de tone, în creștere cu 103%, pe fondul dublării suprafeței recoltate și al celui mai ridicat randament mediu pe acru din istoria agriculturii americane.
Turcia a înregistrat o contracție a producției în sezonul 2025/26, după ce în 2024 obținuse aproximativ 1,38 milioane de tone.
Moldova, Serbia, China și Africa de Sud se mențin ca producători secundari, cu volume cuprinse între 0,6 și 1,8 milioane de tone, fără modificări structurale semnificative.
Uniunea Europeană. Uniunea Europeană, considerată în ansamblu, a produs aproximativ 8,78 milioane de tone în sezonul 2024/25, situându-se pe locul al treilea mondial după Rusia și Ucraina.
Sezonul 2025/26 a adus rezultate mixte la nivel de state membre, producția comunitară globală plasându-se sub potențialul structurii de suprafețe, pe fondul randamentelor slabe în mai multe țări-cheie.
România s-a impus ca lider al producției de floarea-soarelui în Uniunea Europeană, deținând 29% din volumul comunitar total. Producția a crescut cu 36,5% în 2025 față de 2024, ajungând la 2,06 milioane de tone, pe o suprafață de 2,13 milioane de hectare — în creștere cu 11% față de anul anterior.
Performanța României reflectă atât extinderea suprafețelor cultivate, cât și recuperarea randamentelor după sezonul dificil din 2024. Procesatorii români operează în prezent cu marje favorabile, importând complementar semințe argentiniene pentru a-și menține capacitățile de procesare la nivel optim.
Bulgaria, al doilea producător comunitar, cu o pondere de 19% din volumul UE, a traversat în sezonul 2024/25 cel mai slab an agricol pentru floarea-soarelui din ultimul deceniu, cu o producție de 1,7 milioane de tone — în scădere cu 4% față de sezonul anterior și cu 21% față de 2022/23.
Paradoxul acestui sezon constă în faptul că suprafețele plantate au crescut cu 7,1%, atingând 922.000 de hectare, însă seceta extremă și temperaturile caniculare din iulie și august au determinat randamente mult sub mediile istorice, unii agricultori renunțând chiar la recoltarea câmpurilor afectate.
În sezonul 2025/26, Bulgaria a continuat pe o traiectorie de contracție, alături de Ungaria, Franța și Spania, urmând ca sezonul 2026/27 să marcheze, conform prognozelor USDA, revenirea acesteia printre motoarele creșterii producției comunitare.
Croația reprezintă un producător de dimensiuni reduse la nivelul UE, cu o contribuție de aproximativ 1% din producția comunitară totală. Cu toate acestea, tendința este pozitivă — în sezonul 2025/26, Croația a înregistrat o creștere a producției, alături de România, Italia și Slovacia, compensând parțial reducerile consemnate în Ungaria, Bulgaria, Franța și Spania.
Rapoartele USDA o poziționează ca jucător secundar cu dinamică ascendentă, în special în producția de ulei de floarea-soarelui.
Contextul regional și implicațiile de piață. Tendința de substituire a porumbului cu floarea-soarelui este cel mai bine evidențiată în sud-estul Europei, unde irigațiile sunt limitate structural, iar episoadele de secetă sunt frecvente și de lungă durată.
Floarea-soarelui prezintă o rezistență sporită la stresul hidric față de porumb, ceea ce face substituția atractivă din perspectiva managementului riscului agricol. În 2024, România și Bulgaria au înregistrat unele dintre cele mai slabe recolte de porumb din ultimele decenii, tocmai din cauza secetei din perioada critică de polenizare, ceea ce a accelerat realocarea suprafețelor în favoarea oleaginoaselor în sezonul următor.
La nivel de piață, volumul record al producției globale din 2026/27 sugerează o disponibilitate mai mare de materie primă pentru procesare. Aceasta poate exercita o presiune descendentă graduală asupra prețurilor semințelor și uleiului de floarea-soarelui, în special dacă ritmul cererii internaționale încetinește sau dacă oferta din zona Mării Negre se normalizează complet.
Cu toate acestea, prețurile uleiului de floarea-soarelui s-au menținut ridicate pe parcursul sezonului 2025/26 — la aproape 1.300 de dolari pe tonă în medie între septembrie 2025 și martie 2026 — reflectând tensiunile persistente dintre o ofertă insuficient recuperată și o cerere globală în creștere.
Echilibrul pieței oleaginoaselor va fi determinat în continuare de evoluția producției în bazinul Mării Negre, de dinamica suprafețelor argentiniene și de capacitatea de procesare a UE de a absorbi volumele disponibile la nivel regional și internațional.
Sursa: Iurie Rija
Lasă un răspuns