Industria zahărului în Europa este într-o schimbare sistemică profundă. E timpul ca și Moldova să-și schimbe radical strategia.
Piața zahărului nu ține de „dulceață”, ci de un sector al economiei naționale cu toate provocările și problematicile sale: competiție acerbă dintre producătorii la nivel regional, dialog dificil dinte producătorii de zahăr, agricultori și consumatorii industriali de zahăr, surplus de ofertă la prețuri mai atractive si competitive din import; costuri de producție dezechilibrate și in creștere însoțite de multiple erori de management care se reflectă instantaneu în preț.
De aceea, în jurul zahărului există mereu mult zgomot informațional — lozinci de tipul „vom asigura piața din surse proprii”, „piața are nevoie de protecție”, „importatorii sunt dușmanii sectorului agrar” etc.
Dar zgomotul nu schimbă esența problemei: piața nu pedepsește importul — piața pedepsește ineficiența. Astăzi acest lucru se vede în toată Europa. Toți producătorii mari de zahăr din țările Europene iși schimbă și ajustează strategiile interne de producere și marketing pentru reducerea costurilor, creșterea eficienței și performanțelor in sector.
Contextul global: Europa intră în noul sezon de fabricare a zahărului cu surplus de zahăr și prețuri în scădere
Europa pornește cu un caz clasic de supraproducție: zahăr este prea mult — prețul scade, indiferent de costul de producție a acestuia. Deja de mai bine de jumătate de an, prețurile angro scad pe platformele bursiere internaționale, in toate țările UE și in regiune, indiferent de amplasarea geografică – in centru sau la periferie sau țară producătoare de zahăr sau nu.
Reperele actuale sunt următoarele: Germania ~400 euro/t, România ~470 euro/t, Ucraina ~350 euro/t — în medie cu aproximativ 30% mai puțin, decât cu un an în urmă. Excesul de ofertă apasă și asupra cotațiilor mondiale. Piața admite o scădere a cotațiilor internaționale spre nivelul de aproximativ 310 euro/t în următoarele două luni.
Întrebarea-cheie pentru Europa astăzi nu mai este „autosuficiența în teorie”, ci competitivitatea producătorilor în piața reală: cost de producție, eficiență, reziliența bazei de materie primă și a logisticii. De aceea companiile reacționează rapid. Presa de specialitate relata în 2025 despre închiderea a cinci fabrici de zahăr în UE, în ianuarie 2026 se vorbea deja despre o posibilă pauză pe alte două platforme si anume fabricile din Italia și Slovacia.
Italia: o pauză rațională, dar dureroasă. Suspendarea fabricii Coprob Italia Zuccheri din Pontelongo este o decizie grea, pentru că vorbim despre singurul producător național. Dar logica Coprob pare rațională: decizia se bazează pe o analiză tehnico-economico-financiară; sfecla contractată este transferată spre procesare la Minerbio cu păstrarea condițiilor; se subliniază preocuparea pentru personal și accentul pe reziliența în fața schimbărilor climatice.
Slovacia: ultimul “fluier”. Compania Nordzucker (investiția germană) oprește producția de zahăr la Trenčianská Teplá după sezonul 2025/26 și păstrează platforma drept hub comercial și logistic. Formularea motivelor este, în esență, una finală: situație de piață dificilă și scădere pe termen lung a rentabilității.
Franța: pierderi care nu mai pot fi explicate doar prin vreme. Producatorul de zahăr din Franta – Tereos a publicat in raportul său pierderi operaționale și nete de 598 milioane euro pentru primele trei trimestre ale exercițiului 2025/26 (față de un profit de 218 milioane euro în anul precedent). Ajustările de goodwill și deprecierile, în principal în divizia-cheie de zahăr din Franța, au totalizat 499 milioane euro.
Germania: deteriorarea indicatorilor financiari dictează decizii oficiale radicale. Consiliul executiv al Südzucker AG a propus suspendarea plății dividendelor pentru anul financiar 2025/26, pe fondul anticipării unor deprecieri extraordinare ale activelor fixe în intervalul 450–550 milioane euro.
Toate aceste situații nu pot fi explicate prin condiții climaterice. Asta este filosofia businessului – calcul matematic la rece, care consemnează: vechiul model nu mai funcționează. Pentru țările UE și Marea Britanie se așteaptă o reducere a volumului de materie primă in mediu de 7,3%. În unele țări — și mai profundă: Slovacia — 56%, Spania — aproape 16%, Suedia — 11%, Danemarca — 9%. Nu este panică — este restructurarea industriei în funcție de realitate și conjunctura pieței. Rămân funcționale doar unitățile economice care demonstrează performanță sporită și competitivitate garantată, indiferent de suportul acordat de autorități.
Moldova: pierderi istorice de recoltă pe câmpuri — nota de plată trimisă consumatorilor
În pofida unei suprafețe relativ mici de circa 11 mii ha pentru sezonul 2025, pentru prima dată în istoria modernă a industriei zahărului din Moldova, recoltarea a continuat până la începutul lunii martie 2026. Cu toate aceste, potrivit estimărilor MAIA, fermierii au rămas cu 2–2,2 mii ha cu sfeclă de zahăr nerecoltate — un semnal prost în sine nu doar pentru fermieri, dar și fiecare consumator in parte.
În ultimele zile au apărut dovezi și mai proaste: unul din operatori a decis să „bage sub plug” — aproape 1,5 mii ha de sfeclă nerecoltată, trecând-o, practic, direct la pierderi. La o productivitate declarată anterior de 50 t/ha și la un preț contractual de 1.000 lei/tonă, asta înseamnă o pierdere pentru fermieri de aproximativ 75 milioane lei. Și asta — suplimentar față de pierderile estimate la 150–200 milioane lei din cauza startului întârziat și a blocajelor din campania de recoltare din toamna anului trecut.
Recolta dată putea fi salvată dacă campania de recoltare se gestiona eficient și profesionist, iar la faza finala producătorul polonez accepta procesarea cantităților de sfeclă rămase. Sperăm sincer că munca fermierilor nu va fi „în zădar” și nu se va pierde, dar vor fi compensate pe deplin sau parțial de procesatori.
Criza este determinată nu doar de condițiile climaterice, dar de managementul ineficient, lipsa unei „memorii instituționale” pentru gestionarea crizei in sector și a dialogului dintre părțile implicate. Deciziile haotice s-au convertit în neîncredere între participanții din lanț. Potrivit fermierilor, producătorii de zahăr nu intenționează să compenseze nici măcar jumătate din pierderile directe. O companie confirmă plata de 1.100 lei/tone pentru sfecla acceptată la procesare, alta insistă pe 650 lei/tone — fără adaosuri și fără alternative. În practică, asta transformă ineficiența managerială într-o „corecție de preț” transmisă și suportată de agricultor: când nu ai de ales — poziția de negociere dispare.
Diferă și abordările fabricilor în evaluarea gradului de impurificare fizică a materiei prime: aproximativ 15% la un producător față de 20–25% la altul — iar acest lucru lovește direct în prețul sfeclei și veniturile fermierilor. În anii normali, discuțiile privind impuritățile este o chestiune tehnică. În condițiile unei recoltări târzii și lupta pentru recepția mărfii, acest element devine încă un mecanism de redistribuire a pierderilor „în detrimentul fermierului”.
Ce rezultă de aici? Din păcate, relațiile de parteneriat dintre fermieri și producătorii de zahăr, care ani la rând au asigurat strângerea recoltei, nu mai funcționează. Organizarea recoltării și logisticii este pe seama procesatorului, dar cumulul riscurilor și pierderilor financiare cad pe umerii fermierilor. Motivația de a semăna sfeclă se evaporă, iar perspectivele noului sezon sunt sumbre și incerte.
Problema-cheie a industriei este resetarea managerială efectuată acum câțiva ani. Managementul selectat pe logică si avantaje politice, dar nu pe meritocrație și profesionalism arată rezultate proaste pentru anii 2024-2025 și cel mai probabil și pentru anul 2026. Implementarea întârziată a experienței internaționale, lipsa unei viziuni strategice și a analizei de piață, ignorarea tendințelor — toate acestea fac ca deciziile să vină târziu și să coste scump. Problemele de imagine ale managementului complică suplimentar dialogul cu autoritățile, fermierii și investitorii.
Iar pe acest fundal se promovează, „carnavalul” lozincilor despre „securitatea națională a zahărului” care sună cinic. Până în prezent, pierderile reale de pe câmpuri și din logistică sunt plătite de fermier și de consumator, nu prin reduceri de costuri manageriale sau schimbări sistemice a filosofiei de lucru.
De regulă, până în luna martie, complexul sfeclei de zahăr înțelege deja tabloul primar al sezonului — amploarea contractării și repartizarea geografică a zonelor de materie primă, inclusiv suprafețele prognozate. In anul acesta avem o incertitudine totală. Scepticii anticipează reducerea suprafeței totale de sfeclă până la 7 mii ha, iar optimiștii preferă să tacă. Prin urmare, oportunitatea economică a menținerii în funcțiune a ambelor fabrici de zahăr devine din ce în ce mai problematică, datorită posibilei lipse de materii prime și a factorilor externi ce țin de piață și deciziile grupurilor mari de producători.
Tendințele de preț pe piața zahărului în primul semestru al anului 2026
Estimările organizațiilor internaționale indică un excedent global al pieței zahărului în 2026 de aproximativ 2 milioane tone (ISO). Excesul de ofertă poate menține prețurile angro în Europa, cel puțin în primul semestru, la nivelul de 370–400 USD/t.
De aici, „pragul de percepție” este deja format: consumatorul casnic are tot dreptul să vadă pe rafturile din Moldova un preț de cel mult 16–17 lei/kg, iar consumatorul industrial trebuie să aibă acces la achiziții de zahăr la preț angro de 14–15 lei/kg. Tot ce trece peste asta este finanțarea ineficienței sistemice.
Tezele de tipul „vom asigura piața internă în proporție de 100%” sunt valabile doar in situația in care consumatorul industrial și oamenii sunt gata să accepte majorări esențiale a prețurilor pe piața internă de peste 50%, care și așa depășesc cu mult prețurile regionale.
Potrivit operatorilor din piață, prețul angro al zahărului în Moldova s-a menținut până recent la aproximativ 775 euro/t, dublu față de Ucraina — unul dintre cele mai ridicate de pe continent. Și exact aici începe conflictul-cheie de interese dintre producător si consumator.
Consumatorul — casnic și industrial — are nevoie de un preț acceptabil la zahăr, pentru a susține și extinde „poveștile de succes ale produselor sale derivate bazate pe zahăr ”Made in Moldova” (produse de cofetărie, sucuri, înghețată etc.). Iar producătorii de zahăr au nevoie de un preț mult mai mare la zahăr, „betonat” cu un șir de măsuri de protecție și suport sub formă de subvenții de la stat. Realitatea este că taxă vamală la import de 75% și contingentările tarifare sunt insuficiente pentru industria locală a zahărului.
În contextul celor ce se întâmplă, „măsurile de protecție” sunt, în esență, o „primă pentru ineficiență” a unei industrii luate separat. Este o taxă pe fiecare consumator și pe fiecare producător de alimente. Iar afirmația „Moldova va câștiga dacă va consuma doar zahăr local” și „vom acoperi necesarul pieței în proporție de 100%” devine tot mai puțin convingătoare. Este o narațiune comodă pentru cei care scot beneficii personale și trăiesc din protecționism, dar nu sunt gata de asumare a unor reforme structurale profunde si de o schimbare, inclusiv la nivel de management.
Salvarea industriei zahărului din Moldova va veni din UE?
Soarta campaniei de semănat și a viitoarei producții de zahăr din Moldova va depinde nu doar de vreme și de dispoziția fermierilor. Un cuvânt greu îl au proprietarii europeni ai companiilor moldovenești, care, în paralel, trec prin reorganizarea activelor pe întreg teritoriul Europei.
În mediul corporativ se discută diferite scenarii: înlocuirea managementului ineficient, suspendarea unor platforme de producție și chiar vânzarea activelor. Din surse sigure se cunoaște: fabrica de zahăr a investitorului polonez din Moldova este deja vizitată de potențiali cumpărători din România, Ucraina și Moldova; se menționează chiar și un reper de preț pentru o eventuală tranzacție — în jur de 6 milioane euro. Pe de altă parte, conducerea fabricii investitorului german așteaptă decizii strategice privind restructurarea managementului — similare cu cele adoptate pentru alte active cu probleme asemănătoare.
Întrebare către autorități: cui folosește actualul model de business al zahărului?
Întrebarea-cheie rămâne deschisă: ce poziție va adopta Guvernul Republicii Moldova în ajunul campaniei de semănat de primăvară-2026?
De două decenii, pe piața zahărului din Moldova funcționează măsuri de apărare comercială: taxă vamală la import de 75%, inclusiv masuri de salvgardare și contingente tarifare pentru importul preferențial. În paralel, funcționează mecanisme de sprijin țintit pentru cultivarea sfeclei de zahăr. În 2025, din bugetul de stat au fost alocate sectorului subvenții de aproximativ 50 milioane lei. Pe acest fundal, absența unui mecanism de compensare echitabilă a pierderilor directe ale fermierilor (atunci când sfecla rămâne în câmp din cauza blocajelor de recepție/procesare) arată ca o distorsiune sau sabotaj din partea producătorilor, iar pierderea rămâne pe seama fermierilor. Până în prezent, nu este clar mecanismul și sumele compensatorii care vor fi achitate fermierilor din partea procesatorilor.
Noua lege a subvenționării prevede sprijin financiar direct pentru cultivarea sfeclei. Dar apare o întrebare logică: de ce este ales din nou același drum vechi, dacă problemele fundamentale de management, logistică și eficiență economică au rămas nerezolvate? Dacă banii publici vor compensa ineficiența, asta nicidecum nu este o politică de stimulatorie și de dezvoltare. Dacă statul va confunda sprijinul pentru fermieri cu protejarea ineficienței procesării, victoria va fi una pirică: fermierul își va pierde motivația, industria alimentară — un preț acceptabil al materiei prime, consumatorul — accesibilitatea, bugetul — banii. Este o politică de amânare a inevitabilului — cu o notă de plată și mai mare.
Următoarele luni pot deveni perioada celor mai serioase turbulențe din ultimul deceniu: deprecieri de active, pierderi, restructurări și redesenarea accelerată a „hărții zahărului” Europei. Pentru Moldova are sens să se pregătească pragmatic pentru asta — atât prin diversificarea producției agricole, cât și prin trecerea la o economie a eficienței și performanței. În caz contrar, Moldova riscă să rămână o insulă a unui monopol al unei companii, care pretinde a fi producător autohton, cu cel mai scump zahăr, într-o lume mare cu oferte multiple de mărfuri ieftine și competitive.
Lasă un răspuns