Guvernul Republicii Moldova a aprobat, în cadrul ședinței din 2 iulie 2025, un proiect de lege care aduce completări semnificative Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014, în scopul îmbunătățirii managementului finanțelor publice. Astfel, Capitolul III al legii va fi completat cu Secțiunea 51, care va reglementa expres principiile de gestionare a finanțelor de către instituțiile publice finanțate integral din veniturile proprii.
Potrivit noilor prevederi, aceste instituții își vor acoperi cheltuielile din veniturile generate prin prestarea contra plată a serviciilor, în conformitate cu statutul propriu, precum și din alte mijloace bănești intrate legal în posesia lor. Tarifele și nomenclatorul serviciilor vor fi stabilite pe baza unei metodologii aprobate de Guvern, iar responsabilitatea aprobării acestora va reveni fondatorilor instituțiilor respective, cu excepțiile prevăzute de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător.
Instituțiile vor ține evidența contabilă în conformitate cu Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 și vor prezenta rapoarte periodice Ministerului Finanțelor, în termenele și condițiile stabilite de acesta. De asemenea, soldurile de mijloace bănești existente în conturile trezoreriale la sfârșitul anului bugetar vor putea fi utilizate în anul următor, în limita bugetului aprobat și în conformitate cu destinația acestora.
Totodată, în afara instituțiilor medico-sanitare publice și celor de învățământ superior, depășirea veniturilor asupra cheltuielilor înregistrate la sfârșitul anului de gestiune va trebui transferată la bugetul de stat până la data de 31 martie a anului următor. Activitatea acestor instituții va fi supusă auditului public extern, auditului intern (dacă este instituit), precum și verificărilor organelor de control, conform legislației. Noile reguli vor fi aplicabile inclusiv instituțiilor medico-sanitare publice și celor de învățământ superior.
Sursa: monitorul.fisc.md



















Lasă un răspuns