Uniunea Europeană sprijină reformarea sistemului de plăți agricole din Republica Moldova. Astăzi, la Chișinău, a fost lansat proiectul Twinning „Consolidarea capacităților de monitorizare sectorială, management al datelor și administrare a plăților în sectorul agroalimentar”. Acest proiect are drept scop alinierea sistemului moldovenesc de plăți agricole la standardele Uniunii Europene.
AIPA și Ministerul Agriculturii sprijinite de UE beneficiază de expertiză oferită de Estonia și Regatul Țărilor de Jos. Timp de 24 de luni, experți europeni vor lucra alături de instituțiile moldovenești pentru a îmbunătăți procedurile interne, a crește transparența și a consolida capacitățile administrative.
La evenimentul de lansare au participat reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, ai AIPA, ai Ambasadei Uniunii Europene, ai Ministerului Agriculturii din Estonia și ai Ambasadei Olandei. Toți au subliniat importanța acestui parteneriat pentru dezvoltarea rurală durabilă.
Potrivit Dianei Coșalîc, directoare adjunctă AIPA, sprijinul oferit de UE prin proiectul Twinning va contribui la prestarea unor servicii publice de calitate, la creșterea competitivității și la dezvoltarea relațiilor cu instituțiile europene de profil.
Proiectele Twinning sunt instrumente esențiale prin care UE susține administrațiile publice din țările partenere. Ele facilitează transferul de bune practici, expertiză și standarde necesare pentru integrarea europeană. Prin acest proiect, AIPA și Ministerul Agriculturii sprijinite de UE vor fi mai bine echipate pentru a gestiona fondurile destinate agriculturii și mediului rural.




















Lasă un răspuns