Ucraina domină scena IT din Moldova!

Ucraina domină scena IT din Moldova!

În 2024, Ucraina a devenit țara cu cele mai multe companii înregistrate în Moldova Innovation Technology Park (MITP), depășind România și Statele Unite. Această creștere semnificativă a investițiilor ucrainene vine pe fondul războiului cu Rusia, care a determinat multe afaceri din Ucraina să se mute în alte țări.

Informația a fost oferită de Marina Bzovîi, directoarea MITP, în cadrul evenimentului Moldova Digital Summit 2025. La finalul anului 2024, Ucraina avea 42 de companii în parc, de 2,5 ori mai multe decât în 2023 și de cinci ori mai multe față de 2022. Pentru comparație, în 2021 existau doar trei firme ucrainene în MITP.

Pe locul al doilea se află România, cu 41 de companii, o creștere de aproximativ o treime față de anul precedent. Statele Unite ocupă poziția a treia, cu 36 de companii. Alte țări cu prezență notabilă în parc sunt Germania, Marea Britanie, Italia, Rusia și Franța.

MITP este considerat „primul e-Park complet digital din Europa”, oferind o infrastructură modernă și un regim fiscal avantajos. Marina Bzovîi a precizat că facilitățile fiscale pentru companii au fost extinse până în 2035, asigurând astfel stabilitate pe termen lung pentru investitori.

În prezent, parcul tehnologic găzduiește peste 2.300 de companii și aproximativ 25.000 de angajați. Doar în 2024, peste 600 de noi entități s-au alăturat MITP. Pentru 2025, salariul mediu lunar al angajaților este estimat la 2.500 de euro, iar totalul impozitelor plătite de companii se ridică la 78 de milioane de euro.

Cifra de afaceri a companiilor din MITP ar putea ajunge la un miliard de euro până la finalul anului. În 2024, industria IT a contribuit cu 6,3% la PIB-ul țării, iar rezidenții parcului au generat 4,7% din această sumă.

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *