Consumul total anual de zahăr în Republica Moldova, inclusiv pentru industria alimentară și consumul casnic, este estimat oficial la 63 000 – 67 000 tone pe an (date ale Biroului Național de Statistică).

Unele surse includ și regiunea Transnistria, ceea ce ridică necesarul anual la 75 000 – 80 000 tone. Producătorii locali estimează cererea internă stabilizată la 78–80 mii tone pe an, cu variații de ±8 mii tone în funcție de performanțele sectorului alimentar. Pentru siguranță, țara trebuie să mențină o rezervă tampon de 15 000 tone la începutul fiecărui sezon, din cauza volatilității producției de sfeclă și a sezonalității campaniei de procesare.

Industria sfeclei de zahăr din Moldova are o tradiție îndelungată, dar în ultimele două decenii a trecut prin restructurări majore. Dacă în 2005 existau șase fabrici de zahăr active (Drochia, Cupcini, Glodeni, Alexandreni, Dondușeni, Fălești), astăzi mai funcționează doar două: Südzucker Moldova (Drochia, investitor german) și Moldova Zahăr (Cupcini, investitor polonez). Capacitatea totală instalată depășește cererea internă, însă reducerea suprafețelor cultivate și condițiile climatice dificile fac producția locală insuficientă în anii cu recolte slabe.

Anul agricol 2024 a evidențiat vulnerabilitatea sectorului: din 15 mii hectare însămânțate cu sfeclă, seceta extremă a redus recolta la ~230 mii tone, obținându-se doar 28 mii tone de zahăr alb, adică aproximativ 30% din necesarul intern. În aceste condiții, 2025 a început cu un necesar mare de importuri de zahăr, pentru a preveni penuria. Producătorii locali au recurs la importuri directe din Serbia și UE pentru acoperirea deficitului.

Pentru recolta 2025/2026, fermierii au însămânțat 10,9 mii hectare, iar condițiile meteorologice favorabile au permis o recoltă bună în toamna 2025. Estimările companiilor producătoare indică o producție de aproximativ 78 mii tone de zahăr alb până la sfârșitul anului 2025, suficientă pentru consumul intern fără importuri masive. Astfel, Moldova revine temporar la autosuficiență pe piața zahărului.

Decizia de protecție a pieței interne nu este doar o reacție politică, ci se bazează pe relansarea reală a producției locale și pe necesitatea menținerii capacităților de producție. Într-o țară cu piață modestă, dar integrată în acorduri comerciale internaționale, pierderea lanțului intern ar însemna depindere totală de importuri, pierderea investițiilor și a mii de locuri de muncă în zonele rurale. Limitarea importurilor devine astfel un mecanism de echilibru între siguranța alimentară, independența economică și viabilitatea pe termen lung a sectorului zahărului.

Totuși, există riscul ca producția efectivă să fie mai mică de 78 mii tone, din cauza recoltării lente și a precipitațiilor abundente în toamna 2025. Dacă după ploi vor urma înghețuri, sfecla poate fi afectată, iar calitatea și randamentul zahărului pot scădea sub 40 t/ha.

Cu toate acestea, importurile din UE pot menține piața echilibrată, iar prețul zahărului ar putea rămâne moderat, oferind producătorilor locali stabilitate.