Reorganizarea sectorului silvic, administrarea pădurilor și schimbările care îi vizează pe angajați au fost discutate de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, cu reprezentanții întreprinderilor silvice din nordul țării. Consultările au vizat modul de aplicare a reformei Moldsilva, care prevede reunirea celor 23 de întreprinderi silvice de stat într-o singură structură, cu administrare și buget comun, informează MOLDPRES.
La discuțiile desfășurate în cadrul vizitei de lucru au participat reprezentanți ai întreprinderilor silvice din Edineț, Soroca, Bălți, Glodeni, Șoldănești și Telenești. Potrivit Ministerului Mediului, între subiectele abordate s-au numărat organizarea activității după reorganizare, gestionarea resurselor financiare și continuitatea lucrărilor silvice.
Noua întreprindere, care se va numi „Pădurile Moldovei”, va permite repartizarea resurselor în funcție de necesitățile din teritoriu. Astfel, veniturile obținute în regiunile cu resurse forestiere mai bogate vor putea susține activitatea întreprinderilor din zonele în care încasările sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor, inclusiv a salariilor.
Reforma va fi implementată treptat, pe parcursul anului 2027. În această perioadă, ocoalele silvice își vor continua activitatea, inclusiv lucrările de pază, protecție și regenerare a pădurilor, precum și intervențiile în caz de incendiu. Noua structură va prelua contractele și responsabilitățile întreprinderilor existente.
Un alt subiect al reorganizării vizează administrarea ariilor naturale protejate, care va reveni unei noi instituții publice – „Administrația Națională Arii Protejate”. Prin această măsură, gestionarea ariilor protejate va fi separată de administrarea sectorului silvic, cu menținerea regimului de protecție.
Reforma Agenției „Moldsilva”, lansată de Ministerul Mediului în aprilie 2026, urmărește reorganizarea administrării pădurilor, eficientizarea cheltuielilor și sporirea controlului asupra exploatării și comercializării masei lemnoase. Potrivit conceptului prezentat de autorități, întreprinderile silvice urmează să fie reunite într-o singură entitate de stat, „Pădurile Moldovei”, cu un buget comun și reguli unitare de administrare. .













Lasă un răspuns