Suedia este o piață mică, bogată și exigentă, cu un sistem ecologic matur, care trece totuși printr-o perioadă de stagnare. Țara are o suprafață mare, dar doar 8% din teritoriu este teren agricol, iar restul e acoperit mai ales de păduri, lacuri și zone cu climă rece. Fermele sunt mari, de 50–150 de hectare, iar cele de familie ajung la 300 de hectare. Costurile de producție sunt ridicate, iar venitul fermierilor depinde încă mult de sprijinul public. Chiar și în aceste condiții naturale dificile, circa 20% din suprafața agricolă este lucrată ecologic. Din perspectivă comercială, asta înseamnă că Suedia produce scump, în volume limitate și concentrate pe câteva ramuri. Prin urmare, are nevoie structurală de import pentru produsele pe care nu le poate obține competitiv pe propriul teritoriu.
Politica publică suedeză este însă orientată clar spre producția internă. Strategia Națională pentru Alimentație 2.0 urmărește creșterea producției suedeze, competitivitatea lanțului alimentar și dezvoltarea economică în toate regiunile. Guvernul afirmă explicit că cererea suplimentară de produse ecologice trebuie acoperită de producătorii suedezi, nu prin creșterea importurilor. Țintele cantitative stabilite în 2018 pentru producția și consumul ecologic au fost abandonate, iar statul lasă piața să decidă. Pentru un exportator străin, mesajul este dublu. Pe de o parte, produsele care concurează direct cu cele locale se lovesc de o preferință politică și culturală pentru originea suedeză. Pe de altă parte, piața rămâne deschisă pentru acele produse pe care Suedia nu le produce sau le produce insuficient.
Datele de piață confirmă această dualitate. Cota produselor ecologice în comerțul alimentar a crescut de la aproximativ 2% în 2004 la un maxim de 7,2% în 2016, apoi a scăzut la circa 4,3% în 2024. În 2025, produsele ecologice reprezentau doar 3,7% din coșul de cumpărături al consumatorului suedez. Vânzările ecologice din retail au scăzut cu 2% în valoare, în timp ce vânzările ecologice totale au crescut cu 8,5%. Diferența arată că o parte importantă a cererii s-a mutat din supermarketuri spre alimentația publică, restaurante și cantine. În același timp, oferta internă se restrânge: numărul operatorilor ecologici a scăzut la 6.466, numărul fermelor ecologice la 3.669, iar suprafața ecologică la 474.300 de hectare, cel mai mic nivel din 2010. O cerere totală în creștere, combinată cu o producție internă în scădere, creează un gol care poate fi acoperit doar din import. Aici se află oportunitatea reală pentru furnizorii străini.
Structura consumului indică unde se află această oportunitate. Cotele ecologice cele mai mari se înregistrează la plantele aromatice proaspete, de 63,6%, la vin, de 25,4%, la berea slab alcoolizată, la ceai, la fulgii de ovăz și la hrana pentru copii, toate în jur de 20–25%. Cotele cele mai mici apar la brânză, carne de porc, pâine și înghețată, sub 2%. Unele dintre aceste categorii sunt dominate de producția locală, cum ar fi ovăzul și plantele aromatice proaspete. Altele, în primul rând vinul și ceaiul, depind aproape în totalitate de import. Vinul ecologic beneficiază și de rolul monopolului de stat Systembolaget, care include activ produse ecologice în oferta sa și cumpără prin concursuri de oferte. Pentru exportatorii moldoveni, vinul, ceaiurile, plantele medicinale, uleiurile esențiale și ingredientele ecologice pentru procesatorii suedezi sunt segmentele în care concurența cu producția locală este cea mai slabă.
Piața cerealelor ecologice procesate arată, dimpotrivă, o tendință de contracție. Vânzările totale din această categorie au scăzut cu 5,1% între 2024 și 2025. Pâinea a pierdut 7,2%, făina 1,2%, iar pastele 17,3%, singura excepție fiind cerealele și boabele, care au rămas stabile, cu o creștere de 0,3%. Pentru exportatorii de cereale ecologice, Suedia nu este deci o piață de consum în expansiune. Valoarea poate veni mai degrabă din furnizarea de materie primă și ingrediente, inclusiv furaje ecologice, pentru sectorul zootehnic suedez, care este baza agriculturii ecologice locale.
Comerțul bilateral dintre Suedia și Republica Moldova este încă foarte redus. Importurile Suediei din Moldova au atins în 2025 circa 20 de milioane de coroane, adică aproximativ 1,8 milioane de euro. Este o pondere practic nulă în importul total al Suediei, de aproape două trilioane de coroane. Structura acestor importuri s-a schimbat însă profund în ultimii ani. Textilele și îmbrăcămintea, care dominau în 2021–2022, au scăzut puternic. Alimentele și băuturile au ajuns la 68% din total, adică 14 milioane de coroane. Motorul acestei schimbări este vinul. Importul de vin moldovenesc a crescut de la 0,3 milioane de coroane în 2020 la 11 milioane în 2025, cu un salt de 451% în 2024 și încă 57% în 2025, ajungând la peste jumătate din tot ce cumpără Suedia din Moldova. Legumele și fructele au evoluat invers, scăzând de la 6,7 milioane de coroane în 2023 la 1,9 milioane în 2025. Concluzia comercială este clară: vinul a devenit produsul-ancoră al Moldovei pe piața suedeză și poate deschide drumul și altor categorii.
Comportamentul consumatorului suedez completează această imagine. O parte semnificativă din venitul familiei este cheltuită pe alimente, iar gusturile sunt influențate de bucătăriile internaționale. Tendința dominantă este alimentația sănătoasă, dar prețul a devenit factorul decisiv de cumpărare, din cauza inflației și a incertitudinii economice. Trasabilitatea, originea produsului și certificările au o greutate mare în decizia de cumpărare. Totuși, atunci când sunt întrebați ce înseamnă mâncarea sănătoasă, suedezii se gândesc în primul rând la mai multe legume, mai puțin zahăr și hrană variată. Doar 18% asociază sănătatea cu produsul ecologic. Tendințele alimentare actuale sunt înlocuirea cărnii cu produse vegetale, preferința pentru ingrediente naturale și liste scurte de ingrediente, revenirea produselor integrale și a untului, valorizarea originii locale, care justifică un preț mai mare, și sustenabilitatea. Aceasta din urmă este tratată ca o condiție de bază, nu ca un avantaj competitiv. Pentru un exportator moldovean, consecința este că produsul trebuie poziționat mai întâi ca natural, curat, trasabil și cu un raport bun calitate–preț, iar certificatul ecologic funcționează ca argument suplimentar, nu ca unic motiv de cumpărare. Ambalajul trebuie să respecte aceleași exigențe de sustenabilitate și certificare ca produsul, iar exemplul loturilor de mere respinse în Islanda din cauza ambalajului arată costul ignorării acestui detaliu.
Accesul la piață trece în mare măsură prin câțiva distribuitori mari. Cei mai importanți angrosiști din Suedia sunt Martin & Servera, cu o cifră de afaceri de circa 1,39 miliarde de euro, Menigo, cu 942 de milioane, Everfresh, specializat în fructe și legume, cu 499 de milioane, Dole, cu 426 de milioane, și Svensk Cater, cu 411 milioane. Primii doi aprovizionează în special restaurantele, cantinele și instituțiile publice, adică exact segmentul în care cererea ecologică este mai stabilă. Multe municipalități au păstrat obiectivul ca 60% din alimentele servite în școli și grădinițe să fie ecologice, chiar dacă statul a renunțat la această țintă la nivel național. Pentru un exportator, contractul cu un astfel de distribuitor poate valora mai mult decât prezența pe raftul unui supermarket, unde produsul local are prioritate.
Cadrul instituțional suedez reduce riscul comercial atât pentru cumpărători, cât și pentru furnizori. Controlul producției ecologice este delegat celor cinci organisme private de certificare: Kiwa Certification, Smak Certifiering, HS Certifiering, Controlcert Scandinavia și Intertek Certification. Acestea sunt acreditate de SWEDAC și supravegheate de Consiliul pentru Agricultură și de Agenția pentru Alimente. Fiecare operator are un singur organism de certificare, primește cel puțin o vizită anuală, iar 10% din controale sunt neanunțate. La 5% din operatori se prelevă probe, iar la fiecare control se verifică bilanțul de masă și trasabilitatea. Toate certificatele sunt emise în sistemul european TRACES NT, inclusiv pentru operatorii din țări terțe precum Moldova, iar cazurile de nereguli circulă prin sistemul european OFIS. Folosirea abuzivă a termenului „ecologic” este controlată la nivel central, regional și local și sancționată cu amenzi de până la 50.000 de coroane. Pentru exportatorul moldovean, asta înseamnă că o certificare făcută corect după regulile UE este recunoscută automat pe piața suedeză. Orice neregulă, însă, devine vizibilă rapid în tot spațiul european.
Sprijinul public suedez arată, la rândul său, unde se concentrează resursele. Planul strategic al Suediei pentru Politica Agricolă Comună 2023–2027 are un buget de circa 6 miliarde de euro. Aproximativ două treimi merg spre securitatea alimentară și venitul fermierilor, circa un sfert spre măsuri de mediu și climă, între care și producția ecologică, iar restul spre dezvoltare rurală și tinerii fermieri. Sprijinul pentru conversie variază între 162 de euro pe hectar pentru cereale și oleaginoase și 811 euro pe hectar pentru fructe și pomușoare, dar se acordă doar fermelor de cel puțin 4 hectare. Piața pentru produsele aflate în conversie este slab dezvoltată, iar fermierul suportă în această perioadă costuri ecologice cu prețuri convenționale. Acest dezechilibru explică parțial de ce producția ecologică suedeză nu ține pasul cu cererea.
Pentru a valorifica aceste oportunități, exportatorii moldoveni au la dispoziție un instrument concret: Open Trade Gate Sweden, serviciul Consiliului Național pentru Comerț. Acesta oferă gratuit informații despre reglementări, standarde și cerințele cumpărătorilor, studii de piață, webinarii și ghidul digital „Road to Export”. Organizează și participarea companiilor din proiectele bilaterale, inclusiv din Moldova, la târguri internaționale, pe un stand comun de 180 de metri pătrați, cu întâlniri B2B și instruire înainte, în timpul și după târg. Echipa pentru sectorul alimentar poate fi contactată prin punctul de contact, la adresa otgs@kommerskollegium.se.
În concluzie, piața suedeză nu este o piață de volum pentru produsele ecologice moldovenești, ci o piață de nișă, cu putere de cumpărare ridicată și exigențe stricte. Strategia comercială rațională este concentrarea pe produsele pe care Suedia nu le produce, cu vinul ca produs-ancoră, urmat de ceaiuri, plante medicinale, uleiuri esențiale și ingrediente ecologice. Accesul trebuie urmărit prin distribuitorii care deservesc alimentația publică și prin Systembolaget. Produsul trebuie poziționat prin naturalețe, trasabilitate și preț competitiv, iar certificarea și ambalajul trebuie să fie ireproșabile. Creșterea rapidă a exporturilor de vin din ultimii doi ani arată că o asemenea strategie este realistă, cu condiția ca exportatorii să acționeze coordonat, cu sprijinul asociației și al instrumentelor oferite gratuit de partea suedeză.
O experiență valoroasă aici, în Suedia, unde avem ocazia să cunoaștem un model agricol bazat pe sustenabilitate, responsabilitate și respect față de sol. Dincolo de tehnologiile și politicile agricole, lecția esențială este că performanța economică și protejarea resurselor naturale trebuie să se completeze reciproc.
Mulțumesc MOVCA și partenerilor implicați pentru organizarea acestei vizite de studiu, pentru oportunitatea schimbului de experiență și pentru deschiderea unor noi perspective asupra viitorului agriculturii din Republica Moldova.
Important este să transformăm experiența acumulată în soluții concrete pentru fermierii noștri!















Lasă un răspuns