Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a prezentat noile proiecte de infrastructură energetică și etapele de implementare în cadrul conferinței „Raportul de Extindere 2025: Progrese și priorități de viitor ale Republicii Moldova”, organizată la Chișinău cu sprijinul Delegației Uniunii Europene. Evenimentul a reunit reprezentanți ai Guvernului, Parlamentului, corpului diplomatic, instituțiilor europene și partenerilor internaționali de dezvoltare.
În cadrul panelului „Agenda Verde și Conectivitate Sustenabilă (Cluster IV)”, ministrul a subliniat importanța infrastructurii energetice pentru tranziția verde și securitatea energetică: „În mijlocul tranziției verzi se află infrastructura de transport, de distribuție și de furnizare a energiei electrice. Promovăm electrificarea transportului, inclusiv a trenurilor și autobuzelor urbane, pentru a reduce impactul asupra mediului”.
Printre proiectele strategice prezentate se numără linia electrică Vulcănești–Chișinău, aproape finalizată, interconectorul Bălți–Suceava, care va permite integrarea energiei regenerabile, precum și interconectorul Strășeni–Gutinaș și linia Bălți-Dnestrovsk cu Ucraina, aflate în planificare. „Aceste interconexiuni ne vor permite o integrare mai amplă cu sistemul electroenergetic european și, pe termen mediu, ne vor apropia de statutul de membru deplin în rețeaua ENTSO-E, alături de Ucraina”, a precizat ministrul.
Junghietu a menționat că, deși combustibilii fosili vor continua să fie utilizați pentru echilibrarea sistemului, Moldova trebuie să accelereze tranziția către surse regenerabile, în conformitate cu Planul Național Integrat de Energie și Climă și Strategia Energetică Națională.
Raportul de Extindere 2025 al Comisiei Europene confirmă progresele Republicii Moldova în domeniul energiei, evidențiind adoptarea Planului Național pentru Energie și Climă, a Legii energiei electrice, diversificarea surselor de aprovizionare și funcționarea Centrului Național pentru Energie Durabilă.
Comisia Europeană recomandă continuarea investițiilor în infrastructură, consolidarea capacităților de echilibrare și accelerarea implementării proiectelor de interconectare cu rețeaua europeană.
Conferința a reprezentat o platformă esențială de dialog între autoritățile naționale, instituțiile europene și partenerii de dezvoltare, sprijinind parcursul european al Moldovei și consolidarea reformelor în domeniul energiei, economiei și mediului.



















Lasă un răspuns