/ /
Avertisment IGSU: Pericol de incendii în sezonul agricol

Avertisment IGSU: Pericol de incendii în sezonul agricol

•

Pompierii avertizează agricultorii asupra riscului de incendii în timpul activităților agricole de sezon și îndeamnă populația să evite arderea resturilor vegetale, a miriștilor și a deșeurilor, întrucât flăcările se pot extinde rapid și pot provoca pagube terenurilor agricole și pădurilor.

În acest context, pompierii informează că, în seara zilei de 8 octombrie, un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în localitatea Mereșeuca, raionul Ocnița. Flăcările au cuprins aproximativ 0,03 hectare de teren. Datorită intervenției prompte a pompierilor, incendiul a fost lichidat înainte ca focul să se extindă spre pădurea din apropiere.

Angajații IGSU recomandă agricultorilor să nu utilizeze focul deschis pentru curățarea terenurilor și să evite arderea resturilor vegetale. Totodată, cetățenii sunt îndemnați să nu arunce țigări sau chibrituri aprinse pe suprafețe cu iarbă uscată și să nu aprindă focuri în apropierea spațiilor forestiere.

Salvatorii avertizează că vântul, temperaturile ridicate și umiditatea redusă favorizează răspândirea rapidă a incendiilor. De asemenea, aceștia amintesc că minorii trebuie supravegheați permanent și nu trebuie lăsați să se joace cu focul.

Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026, în Republica Moldova au fost înregistrate 2.401 cazuri de ardere a vegetației uscate, în urma cărora au fost afectate 3.795,73 hectare de teren. În aceeași perioadă, au fost raportate 900 de cazuri de ardere a deșeurilor la poligoane, fiind afectată o suprafață de 202,84 hectare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *