Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) a lansat, la Hîncești, programul Școlilor de Câmp pentru Fermieri, axat pe producerea durabilă și rezilientă a legumelor. Activitatea este implementată de FAO în cadrul proiectului „Consolidarea competitivității și rezilienței la riscurile climatice ale micilor fermieri din Republica Moldova”, cofinanțat de Elveția prin programul „Piețe Inclusive și Reziliente”.
În cadrul proiectului vor fi organizate opt școli de câmp dedicate sectorului legumicol. Principalii beneficiari sunt micii fermieri și gospodăriile rurale, cu o atenție specială acordată femeilor și tinerilor fermieri. Aceștia vor primi suport practic pentru a-și îmbunătăți capacitățile de producție, calitatea produselor și competitivitatea, prin aplicarea unor practici agricole durabile și reziliente la schimbările climatice.
Sergiu Gherciu, secretar general al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, a menționat că ministerul apreciază sprijinul oferit de FAO și Elveția pentru dezvoltarea capacităților micilor fermieri, inclusiv prin instruire practică și orientare către piață.
„Vorbim despre gospodării mici, care trebuie să poată genera venituri. Agricultura nu înseamnă doar muncă și dedicație, deși acestea sunt esențiale. Agricultura are și o componentă de business, iar fermierii trebuie ajutați să înțeleagă cum să producă eficient, cum să-și gestioneze resursele, cum să-și vândă produsele și cum să obțină un preț corect pentru munca lor. Fermierii noștri știu să producă, însă este nevoie să lucrăm mai mult la capitolul marketing, vânzări și acces la piață”, a declarat Sergiu Gherciu.
„Micii fermieri produc cea mai mare parte a legumelor din Republica Moldova, dar se confruntă cu o dublă provocare: schimbările climatice le afectează producția, iar standardele tot mai exigente ale pieței le limitează accesul la consumatori. Acest proiect îi sprijină pe ambele fronturi — să producă mai durabil și mai rezilient și să livreze produse care corespund cerințelor pieței”, a menționat Nicolae Tîltu, coordonator de proiect în cadrul FAO Moldova.
Guido Beltrani, director de țară al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, a subliniat importanța sprijinului acordat micilor fermieri:
„Investim în acest proiect pentru că vedem potențial: micii fermieri din Republica Moldova pot deveni competitivi dacă primesc sprijinul potrivit. Nu este vorba doar despre producție, ci și despre construirea unui sector capabil să genereze venituri stabile și locuri de muncă în comunitățile rurale. Ne așteptăm ca fermierii care participă la acest program să ajungă să livreze produse de calitate constantă, inclusiv pe piețele externe.”
În Republica Moldova, din cele 263,1 mii de tone de legume produse în 2025, circa 80% au provenit din gospodăriile țărănești și de fermier, potrivit datelor Biroului Național de Statistică.
Lucia Cășuneanu este administratoarea unei gospodării țărănești din localitatea Buțeni, raionul Hîncești. Gospodăria este specializată în producerea legumelor în spații protejate, pe o suprafață de aproximativ două hectare.
„Am început activitatea în anul 2015, pe o suprafață mică, și ne-am extins treptat. Producem roșii și castraveți și comercializăm produsele prin intermediari pe piața locală. Asigurăm locuri de muncă pentru 10 persoane, inclusiv patru angajați permanenți și muncitori sezonieri. Ne-am dori să ajungem pe rafturile magazinelor, dar încă nu avem o ofertă care să corespundă cerințelor acestora. În cadrul școlii de câmp ne dorim să obținem informații care să ne ajute să ne dezvoltăm afacerea și să aducem produsul nostru cât mai aproape de consumator”, a spus Lucia Cășuneanu.














Lasă un răspuns