Indicele de referință al prețurilor internaționale la produsele alimentare s-a menținut în linii mari stabil în luna mai, în condițiile în care scăderea cotațiilor la uleiurile vegetale a compensat creșterile înregistrate la cereale și zahăr, potrivit datelor publicate vineri de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO).
Indicele FAO al prețurilor la alimente a înregistrat o medie de 130,8 puncte în mai 2026, cu 0,2% sub nivelul revizuit din aprilie, dar cu 2,9% peste valoarea consemnată în aceeași perioadă a anului trecut. Indicatorul urmărește evoluția lunară a prețurilor internaționale pentru un coș de produse alimentare comercializate la nivel mondial.
Potrivit FAO, piețele alimentare globale au rămas în general reziliente, însă creșterea prețurilor la cereale evidențiază vulnerabilitatea sectorului la condițiile meteorologice, la costurile energiei și ale factorilor de producție. Organizația avertizează că incertitudinile care afectează rute comerciale strategice, inclusiv Strâmtoarea Ormuz, ar putea influența disponibilitatea îngrășămintelor și ar putea exercita presiuni suplimentare asupra prețurilor alimentare.
„Deși piețele mondiale de produse alimentare au rămas în linii mari rezistente, creșterea prețurilor la cereale evidențiază vulnerabilitatea la riscurile legate de condițiile meteorologice și la perturbările de pe piețele energiei și ale factorilor de producție. Incertitudinea persistentă care afectează rute comerciale-cheie, inclusiv Strâmtoarea Ormuz, ar putea reduce utilizarea îngrășămintelor și ar putea pune o presiune suplimentară asupra prețurilor la alimente, ceea ce subliniază nevoia unei acțiuni internaționale coordonate”, a declarat Boubaker Ben-Belhassen, directorul Diviziei piețe și comerț din cadrul FAO.
Indicele FAO al prețurilor la cereale a crescut cu 2,6% față de aprilie și s-a situat cu aproape 5% peste nivelul din mai 2025, reflectând scumpirea tuturor cerealelor principale, pe fondul costurilor mai mari la combustibili și îngrășăminte și al presiunilor legate de condițiile meteorologice.
Prețurile mondiale la grâu au urcat cu 3,4% față de luna precedentă și cu 7,8% comparativ cu mai 2025, susținute de perspectivele unor recolte mai mici în rândul principalilor exportatori. În Statele Unite, condițiile culturilor de grâu de iarnă se numără printre cele mai nefavorabile din ultimele decenii. În același timp, prețul grâului american Hard Red Winter a fost în mai 2026 cu 28% mai mare decât în aceeași lună a anului trecut.
Porumbul s-a scumpit cu 1,9% față de aprilie și cu 3,9% față de anul trecut, pe fondul unei cereri de export mai puternice, al disponibilității mai reduse în Brazilia și Statele Unite și al prețurilor mai ferme la energie, care au stimulat cererea pentru etanol. Totodată, indicele FAO al prețurilor la orez a crescut cu 2,7%, în contextul îngrijorărilor legate de condițiile meteorologice și al prețurilor mai ridicate la petrol și produse derivate.
În schimb, indicele FAO al prețurilor la uleiurile vegetale a scăzut cu 4,6% față de aprilie, marcând prima diminuare lunară din 2026. Prețurile la uleiul de palmier au fost influențate de așteptările privind o cerere globală de import mai slabă și de incertitudinile de pe piața petrolului. În cazul uleiului de soia, creșterea sezonieră a ofertei pentru export a exercitat presiuni asupra cotațiilor în America de Sud, în timp ce cererea pentru biocombustibili a continuat să susțină piața nord-americană. Uleiurile de rapiță și de floarea-soarelui s-au scumpit pe fondul unei oferte restrânse.
Indicele FAO al prețurilor la carne a crescut cu doar 0,1% față de aprilie. Prețurile la carnea de bovine au fost susținute de cererea robustă de import, în special din China și Statele Unite, în timp ce prețurile la carnea de porc au scăzut, influențate de disponibilitățile ample din Uniunea Europeană și de cererea mai redusă de pe piețele externe.
Produsele lactate au înregistrat o scădere de 0,5% față de luna precedentă, în principal din cauza reducerii prețurilor la unt. Prețurile la brânzeturi au rămas în mare parte stabile, iar cele la laptele praf degresat au crescut. În cazul laptelui praf integral, evoluțiile au fost mixte.
Cea mai mare creștere lunară a fost consemnată la zahăr. Indicele FAO al prețurilor pentru zahăr a urcat cu 7,5% în mai, pe fondul informațiilor care indică o alocare mai redusă a trestiei de zahăr din Brazilia pentru producția de zahăr și o orientare mai mare către producția de etanol. În plus, piața este influențată de îngrijorările că fenomenul climatic El Niño ar putea afecta producția din India și Thailanda în sezonul următor.
În paralel, FAO estimează că producția mondială de cereale va scădea în sezonul 2026/27 cu 2% față de anul precedent, până la 2,982 miliarde de tone, în principal din cauza reducerii recoltelor de grâu. Prognoza vine după un sezon 2025/26 record, când producția globală a crescut cu 6,1%, ajungând la 3,043 miliarde de tone.
Creșterea puternică din sezonul precedent a contribuit la majorarea stocurilor mondiale de cereale cu 9,5%. Pentru sezonul 2026/27, utilizarea globală a cerealelor este estimată să crească cu 0,6%, ritm mai lent decât avansul de 2,7% din sezonul anterior. În același timp, stocurile mondiale sunt prognozate să se reducă ușor, cu 0,3%, în principal din cauza diminuării rezervelor de orez, ceea ce menține raportul stoc-utilizare la 31,7%.
FAO estimează, de asemenea, că după o creștere de 4,8% în sezonul 2025/26, comerțul mondial cu cereale se va reduce cu 0,3% în sezonul următor, până la 507,2 milioane de tone. Scăderea este atribuită diminuării comerțului cu grâu și orz, care va depăși creșterile anticipate ale livrărilor de porumb și orez.
Organizația subliniază că evoluția piețelor agricole va continua să fie influențată de riscurile climatice, de costurile energiei și ale îngrășămintelor, precum și de tensiunile geopolitice care afectează principalele rute comerciale globale. Aceste elemente rămân factori-cheie pentru evoluția prețurilor alimentare în perioada următoare.














Lasă un răspuns