/
AVOCATUL FERMIERULUI – EP. 5 | Asigurarea agricolă: cine poate cere sprijin pentru polițele din 2025?

AVOCATUL FERMIERULUI – EP. 5 | Asigurarea agricolă: cine poate cere sprijin pentru polițele din 2025?

Fermierii care au încheiat contracte de asigurare în agricultură în anul 2025 pot solicita sprijin financiar de 70% din costul primei de asigurare. Cererile pot fi depuse în perioada 1–30 septembrie 2026, la direcțiile teritoriale ale AIPA.

Pentru acest apel au fost alocate 20 de milioane de lei. Sprijinul nu reprezintă despăgubirea pentru eventualele pierderi, ci acoperă o parte din costul poliței de asigurare.

Totuși, pentru fermieri există o întrebare importantă: sunt eligibile toate polițele încheiate în 2025 sau doar cele semnate în perioada octombrie–decembrie 2025? Legea prevede depunerea cererilor pentru contractele încheiate în 2025, în timp ce o decizie adoptată în august face referire la contractele din ultimele trei luni ale anului.

În aceste condiții, fermierii care au polițe încheiate în primele luni ale anului 2025 trebuie să știe clar dacă pot depune cererea și în ce condiții. Subiectul este analizat în noua ediție a emisiunii „Avocatul fermierului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *