Chișinăul generează peste 60% din activitatea economică a Republicii Moldova

Chișinăul generează peste 60% din activitatea economică a Republicii Moldova

Municipiul Chișinău rămâne principalul motor al economiei naționale, contribuind cu peste 60% la activitatea economică totală a Republicii Moldova. Totodată, mai mult de jumătate din producția industrială este realizată în capitală, potrivit datelor prezentate de analistul economic Veaceslav Ioniță, în contextul hramului orașului, sărbătorit pe 14 octombrie.

Expertul a menționat că produsul intern brut pe cap de locuitor în Chișinău este de patru ori mai mare decât în restul țării, iar decalajul continuă să crească de la un an la altul. „Creăm și contribuim cu 65-70% din crearea valorilor naționale în Republica Moldova și aici se concentrează 90% din toate investițiile noastre imobiliare în ceea ce înseamnă economiile pe viitor. Cam asta este perspectiva, nu s-a schimbat nimic în ultimii 30 de ani, tendința rămâne cam aceeași”, a declarat Veaceslav Ioniță.

Numărul salariaților din Chișinău este de 2,4 ori mai mare decât media pe țară. Între 2015 și 2023, numărul angajaților din municipiu a crescut de la 289 de mii la circa 312 mii. De asemenea, cifra de afaceri a companiilor din capitală a depășit 200 de miliarde de lei în 2017 și a ajuns la aproximativ 350 de miliarde de lei în 2022.

Potrivit expertului, aproape 70% din toate vânzările din Republica Moldova provin de la întreprinderile din Chișinău, iar cifra de afaceri pe cap de locuitor în capitală este de șase ori mai mare decât media națională.

Sursa:M1

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *