Bugetul schemei de ajutor de stat „IMM Garant” gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a fost majorat cu 128 de milioane de lei. Totodată, pentru proiectele de stocare a energiei electrice în baterii a fost stabilită o cotă maximă de garantare de 50%. Modificările au fost aprobate de Consiliul Concurenței, transmite IPN.
Potrivit Consiliului Concurenței, bugetul total al schemei a crescut de la 138,2 milioane la 266,2 milioane de lei. Totodată, pentru proiectele de stocare a energiei electrice în baterii (BESS) vor fi eligibile doar echipamentele noi. De asemenea, proiectele trebuie să respecte cerințele tehnice, de siguranță și de protecție a mediului prevăzute în cadrul produsului de garantare, gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.
Schema de ajutor de stat „IMM Garant” este autorizată până la 31 decembrie 2028.













Lasă un răspuns