Delegația BNM participă la Forumul Inițiativei de la Viena 2025 la Bruxelles

Delegația BNM participă la Forumul Inițiativei de la Viena 2025 la Bruxelles

Delegația Băncii Naționale a Moldovei (BNM), condusă de guvernatoarea Anca Dragu, participă în zilele de 29 și 30 septembrie la Forumul Inițiativei de la Viena (Vienna Initiative Full Forum 2025), găzduit la Bruxelles de Comisia Europeană. Ediția din acest an se concentrează pe proiectul Uniunea pentru Economii și Investiții (Savings and Investments Union) pentru economiile din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est.

Forumul reunește decidenți de nivel înalt, guvernatori de bănci centrale și experți internaționali din domeniul financiar și reprezintă o platformă de dialog pentru consolidarea stabilității financiare și integrarea piețelor de capital în țările cu economii în curs de dezvoltare și modernizare. Evenimentul reunește sectorul public și privat în jurul unei viziuni comune pentru dezvoltare economică.

În marja forumului, guvernatoarea BNM, Anca Dragu, a avut o primă întrevedere cu John Berringan, directorul general pentru Stabilitate Financiară, Servicii Financiare și Uniunea Piețelor de Capital din cadrul Comisiei Europene (DG FISMA). Discuțiile au vizat consolidarea cooperării în domeniul integrării europene, evaluarea echivalenței cadrului prudențial bancar moldovenesc și progresele Moldovei în conectarea sectorului bancar la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA).

Banca Națională a Moldovei este pe deplin angajată în procesul de aliniere la cele mai înalte standarde europene în materie de reglementare, supraveghere, asigurare a stabilității sistemului bancar și integrare financiară europeană. În scurt timp, Republica Moldova va deveni parte operațională a SEPA, lucru care înseamnă o deschidere reală către Uniunea Europeană și un sprijin semnificativ pentru cetățeni și mediul de afaceri prin transferuri mai rapide, mai sigure și mai ieftine”, a evidențiat guvernatoarea BNM.

Programul vizitei include și întrevederi la nivel înalt cu Valdis Dombrovskis, Comisarul pentru Economie, Productivitate, Implementare și Simplificare, Maria Luís Albuquerque, Comisarul pentru Servicii Financiare și Uniunea Economiilor și Investițiilor, precum și cu directorii generali ai DG ECFIN, Maarten Verwey, și DG ENEST, Gert Jan Koopman. Temele discuțiilor vizează stabilitatea financiară, cooperarea regională și procesul de aliniere la standardele europene, mai ales după confirmarea de către cetățenii moldoveni a direcției de integrare europeană a Republicii Moldova.

Banca Națională a Moldovei a devenit membru al Inițiativei de la Viena în iunie 2025. Inițiativa oferă un cadru de cooperare între sectorul public și privat pentru protejarea stabilității financiare în statele cu economii emergente din Europa, permițând Moldovei să consolideze legăturile dintre sistemul financiar național și cel european. Aderarea reflectă atât reformele implementate în ultimul deceniu pentru îmbunătățirea transparenței și supravegherii prudențiale, cât și angajamentul strategic al țării pentru integrarea în Uniunea Europeană.

Inițiativa de la Viena, creată în ianuarie 2009, reunește Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, instituții financiare internaționale (FMI, Banca Mondială, BERD, BEI), bănci centrale și autorități de reglementare din UE și țările candidate, precum și grupuri bancare cu prezență comercială în regiune.

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *