/
AIPA se pregătește să gestioneze fonduri europene. Noi produse moldovenești ar putea ajunge pe piața UE

AIPA se pregătește să gestioneze fonduri europene. Noi produse moldovenești ar putea ajunge pe piața UE

•

Pregătirea instituțiilor din Republica Moldova pentru gestionarea fondurilor europene, extinderea accesului produselor agroalimentare pe piața UE și sprijinirea fermierilor pentru aplicarea standardelor europene au fost principalele subiecte discutate la Conferința anuală privind extinderea Uniunii Europene, desfășurată în perioada 9-10 noiembrie, la Chișinău.

În cadrul panelului dedicat agriculturii, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugen Osmochescu, a anunțat că una dintre prioritățile pentru 2027 este pregătirea și acreditarea Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), pentru gestionarea fondurilor de preaderare.

Printre măsurile necesare se numără dezvoltarea sistemelor de identificare a parcelelor agricole și a Registrului fermierilor, precum și pregătirea producătorilor pentru aplicarea standardelor europene.

La rândul său, directorul general interimar al ANSA, Alexandru Manciu, a declarat că extinderea exporturilor de produse de origine animală pe piața UE presupune respectarea cerințelor privind bunăstarea animalelor, biosecuritatea, trasabilitatea și siguranța alimentară.

În prezent, Republica Moldova exportă pe piața europeană produse lactate, carne proaspătă de pasăre și ouă de categoria A. Autoritățile lucrează și la deschiderea pieței europene pentru carnea procesată de porc.

Conferința anuală privind extinderea UE reunește reprezentanți ai autorităților, instituțiilor europene și mediului de afaceri, fiind dedicată progreselor și priorităților Republicii Moldova în procesul de aderare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *