/
Administrator de companie, reținut într-un dosar privind o presupusă schemă de insolvabilitate intenționată

Administrator de companie, reținut într-un dosar privind o presupusă schemă de insolvabilitate intenționată

Procurorii PCCOCS, în comun cu ofițerii Serviciului Fiscal de Stat, au deconspirat o presupusă schemă de escrocherie și insolvabilitate intenționată, în care ar fi fost implicată o companie din Chișinău.

Potrivit oamenilor legii, compania urma să achite aproape 5 milioane de lei către alte două firme pentru grâu și semințe de floarea-soarelui. Tranzacțiile ar fi avut loc pe parcursul anului 2025.

După procurarea mărfii, administratorul companiei ar fi depus o cerere privind inițierea procedurii de insolvabilitate. Procurorii susțin că scopul ar fi fost evitarea achitării datoriilor pentru marfa procurată și înstrăinarea fictivă a activelor companiei.

În cadrul investigației au fost desfășurate șase percheziții la domiciliile, oficiile și în automobilele unor persoane cu funcții de răspundere din cadrul companiei.

Oamenii legii au ridicat bani, telefoane mobile, calculatoare, documente contabile, înscrisuri de ciornă și contracte. Totodată, au fost depistate și ridicate o armă de foc și cartușe deținute ilegal.

Administratorul companiei a fost reținut, iar ulterior PCCOCS i-a formulat învinuirea pentru escrocherie și insolvabilitate intenționată.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate, precum și pentru recuperarea eventualului prejudiciu.

Persoana vizată beneficiază de prezumția nevinovăției și se consideră nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *