/
România spune că va continua să livreze energie electrică Republicii Moldova

România spune că va continua să livreze energie electrică Republicii Moldova

România va continua să sprijine Republica Moldova cu energie electrică, chiar dacă deficitul energetic generat de oprirea centralei de la Cernavodă se va menține în următoarele săptămâni. Declarația a fost făcută de președintele României, Nicușor Dan, joi seara, la Chișinău.

Întrebat dacă România poate continua să furnizeze energie Republicii Moldova în actualele condiții, șeful statului român a răspuns afirmativ. El a explicat că România, Republica Moldova, Ucraina și Bulgaria sunt conectate într-o piață regională, iar energia este distribuită între statele din acest sistem.

Răspunsul este da, în sensul că energia de pe toată această piață se distribuie și în România și în Republica Moldova”, a declarat Nicușor Dan.

Potrivit președintelui României, situația de la Cernavodă ar putea începe să se îmbunătățească în următoarele două-trei săptămâni. Hidrologii estimează că în această perioadă ar putea exista suficientă apă pentru repornirea cel puțin a unuia dintre reactoare.

Cernavodă este o chestiune de săptămâni. Nu mai știu, două săptămâni, trei săptămâni, până când hidrologii spun că vom avea suficientă apă pentru a porni cel puțin unul din reactoarele de la Cernavodă”, a spus Nicușor Dan.

Președintele român a precizat că centrala este oprită de aproximativ zece zile. El a subliniat că sistemul energetic a reușit să funcționeze în această perioadă datorită interconectărilor cu Ucraina și Bulgaria, menționând că Bulgaria dispune de o capacitate de stocare consistentă.

Nicușor Dan consideră că, în prezent, riscul ca România să fie nevoită să deconecteze operatori industriali este foarte mic.

Cu riscul care este – îl evaluez ca fiind foarte mic în momentul ăsta, ca să fie decuplați niște operatori industriali – o să reușim să trecem de criza asta”, a declarat acesta.

Totodată, președintele României a atras atenția că mai multe lucrări importante din sectorul energetic, care ar fi trebuit să fie finalizate până acum, sunt încă în întârziere.

În opinia sa, situația energetică a României se va îmbunătăți semnificativ în următorul an, odată cu finalizarea acestor lucrări.

E o chestiune de săptămâni, iar, din păcate, multe lucrări sau câteva lucrări importante care ar fi trebuit finalizate la momentul ăsta nu sunt finalizate, dar într-un an noi vom sta mult mai bine”, a mai spus Nicușor Dan.

Sursa:Agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *