Guvernul a aprobat Programul strategic al politicii agricole pentru perioada 2026–2030, care prevede creșterea graduală a subvențiilor destinate sectorului agricol până la 5,3 miliarde de lei anual în 2030. Bugetul total estimat pentru următorii cinci ani se ridică la 18,9 miliarde de lei, potrivit autorităților, transmite IPN.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) afirmă că noul cadru introduce o abordare multianuală a sprijinului financiar, menită să asigure mai multă stabilitate și predictibilitate pentru fermieri în planificarea investițiilor și dezvoltarea afacerilor agricole. În 2026, alocările sunt estimate la 2,3 miliarde de lei, urmând să crească progresiv până în 2030.
„Fermierii nu au nevoie doar de sprijin, dar si de predictibilitate, să știe ce priorități are statul, ce investiții vor fi susținute și în ce direcție merge agricultura Moldovei în următorii ani”, a declarat ministra agriculturii și industriei alimentare, Ludmila Catlabuga.
Noua politică agricolă prevede, de asemenea, evaluarea proiectelor investiționale înainte de acordarea finanțării, pentru a orienta resursele publice către inițiative cu impact ridicat asupra dezvoltării sectorului și mediului rural. Sprijinul va fi acordat prin trei categorii principale de intervenții: plăți directe pentru sectoarele vegetal și zootehnic, măsuri dedicate unor domenii specifice precum viticultura, vinificația și apicultura, precum și programe de dezvoltare rurală ce includ modernizarea fermelor, irigații, procesarea producției, agricultura ecologică și susținerea tinerilor fermieri.
Totodată, programul introduce Sistemul de cunoștințe și inovare în agricultură (AKIS), care va oferi fermierilor servicii de consultanță și asistență pentru eficientizarea exploatațiilor, utilizarea resurselor și adaptarea la schimbările climatice. Implementarea va fi monitorizată anual prin indicatori de realizare, rezultat și impact, pentru a evalua eficiența utilizării fondurilor publice și efectele măsurilor asupra sectorului agricol.













Lasă un răspuns