/
Exporturile Moldovei cresc spectaculos în iulie, datorită agriculturii

Exporturile Moldovei cresc spectaculos în iulie, datorită agriculturii

Exporturile Moldovei au înregistrat în iulie 2025 o creștere surprinzătoare, de la 266 milioane USD în iunie la 347 milioane USD, un salt de 30% într-o singură lună. Aceasta este cea mai mare valoare din ultimele 20 de luni, depășind chiar nivelul din noiembrie 2023 și rupând temporar trendul descendent al comerțului exterior.

Creșterea spectaculoasă a fost determinată exclusiv de sectorul agricol. Cerealele și semințele oleaginoase, în special floarea-soarelui, au fost motorul acestei performanțe, fără ele exporturile lunii iulie ar fi arătat o evoluție obișnuită.

Uniunea Europeană a fost principalul beneficiar și motor al creșterii. Aproape 98,5% din plusul total a fost absorbit de statele membre UE, iar România singură a explicat 43% din salt. Italia, Grecia și Bulgaria au completat aproape trei sferturi din întreaga creștere a exporturilor.

Deși luna iulie a fost un adevărat „miracol” pentru economia externă a Moldovei, cifrele relevă fragilitatea acestei performanțe. Dependența de agricultură și de piața europeană face exporturile vulnerabile la factorii climatici și la eventuale blocaje comerciale. Trendul anual rămâne negativ, iar întrebarea esențială este dacă această revenire se va menține în sezonul fructelor și legumelor sau va rămâne o excepție statistică.

Pentru ca Moldova să evite astfel de fluctuații și să-și consolideze exporturile, este nevoie de o politică comercială și industrială coerentă, care să reducă dependența de câteva produse agricole și de o piață limitată.

Sursa:ionita.md

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *