/
Inspectorii ANSA au urmat instruiri specializate privind reziduurile

Inspectorii ANSA au urmat instruiri specializate privind reziduurile

Inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au participat între 4 și 10 mai 2025 la un program de instruire internațională în Brașov, România, dedicat metodelor și tehnicilor de recoltare a probelor pentru monitorizarea reziduurilor.

Cursul a abordat aspecte legislative europene și naționale, precum și bune practici privind ambalarea, transportul și trasabilitatea probelor. În sesiunile practice, inspectorii au exersat recoltarea probelor în ferme de păsări, porci și abatoare.

Ulterior, ANSA va organiza instruiri similare pentru toți specialiștii din subdiviziunile teritoriale ale instituției.

Participarea la acest program oferă inspectorilor cunoștințe valoroase ce vor contribui la îmbunătățirea monitorizării produselor alimentare de origine animală și la creșterea siguranței alimentare în Republica Moldova. Totodată, schimbul de experiență susține extinderea listelor de produse autorizate pentru export în Uniunea Europeană.

Evenimentul a fost realizat în cadrul proiectului „Îmbunătățirea conformității standardelor prin dezvoltarea capacităților naționale de monitorizare a reziduurilor”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO). Scopul principal a fost consolidarea cunoștințelor teoretice și practice ale inspectorilor ANSA privind recoltarea probelor în cadrul Planului Național de Control al Reziduurilor și prevenirea rezistenței antimicrobiene în Republica Moldova, respectând cerințele Uniunii Europene.

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *