Nivelurile de preț observate indică clar că ureea sub 420 dolari pe tonă devine tot mai rară, iar pentru Europa de Est și zona Mării Negre pragul de echilibru al pieței se mută ferm peste 430–440 dolari pe tonă în condiții CFR.

Dintr-o perspectivă comercială și logistică, piața globală a ureei arată astăzi ca un sistem fragmentat, în care prețul nu mai reflectă strict costul de producție, ci include o componentă tot mai mare de risc. Costul fricii, al asigurărilor, al congestiilor portuare și al incertitudinii geopolitice devine parte integrantă din prețul final plătit de fermier.

Fluxurile comerciale evidențiază o redistribuire a puterii de negociere. Ureea din Orientul Mijlociu acceptă netback-uri mai reduse pentru destinații îndepărtate precum Brazilia, în încercarea de a menține volumele pe rutele lungi, în timp ce producătorii din Egipt și Algeria au adoptat o poziție de forță față de Europa de Est. Diferența de preț este elocventă. Egiptul cotează ureea granulară la aproximativ 480 dolari pe tonă FOB pentru Europa, în timp ce pentru alte destinații reduce prețul cu circa 30 dolari pe tonă. Această diferență reflectă o taxă de proximitate aplicată fără rezerve unei regiuni aflate sub presiune de aprovizionare.

Pentru traderii și importatorii din Republica Moldova, situația este deosebit de sensibilă. Poziționarea la capătul lanțului logistic înseamnă că prețurile CFR România, situate în intervalul 480–490 dolari pe tonă, includ nu doar costul mărfii, ci și congestia portuară, marjele de siguranță ale distribuitorilor și primele de risc regional. Compararea acestor niveluri cu reperul global stabilit de India scoate în evidență o anomalie de piață. În timp ce India fixează linia de plutire a pieței la aproximativ 425 dolari pe tonă CFR, Europa de Est ajunge să plătească o primă de peste 50 dolari pe tonă, semnal clar al unei piețe locale supraîncălzite.

Presiunea este amplificată de factorii logistici globali. Problemele tehnice apărute în Statele Unite din cauza temperaturilor extreme, alături de tensiunile din Orientul Mijlociu și Iran, obligă armatorii să reevalueze rutele maritime și condițiile de asigurare. Chiar și ureea de origine baltică, tranzacționată în intervalul 400–430 dolari pe tonă, rămâne dificil de integrat în fluxurile sudice din cauza barierelor geopolitice și comerciale.

În acest context, strategia de achiziție devine critică. Așteptarea unei scăderi rapide a prețurilor implică riscuri semnificative, în timp ce achiziția imediată la prețurile de retail din România poate compromite rentabilitatea culturilor. Abordarea de expert constă în identificarea unor puncte alternative de încărcare în zona Mării Negre, unde prețurile CFR se mențin încă sub pragul de 440 dolari pe tonă, evitând nodurile logistice deja saturate.

Pentru Republica Moldova, realitatea este clară. Orice uree importată, direct sau indirect prin România ori porturile Mării Negre, se va ancora în sezonul de primăvară într-un interval de 440–480 dolari pe tonă, fără TVA și fără costurile interne de distribuție. Prețurile din România confirmă această tendință și transmit un semnal de scumpire structurală, nu conjuncturală.

Motorul principal al pieței rămâne India. Orice licitație oficială indiană fixează instantaneu un prag global de preț. Nivelul de aproximativ 425 dolari pe tonă CFR reprezintă astăzi linia de flotabilitate a pieței. O intrare agresivă a Indiei în piață ar putea împinge rapid ureea din Marea Neagră și Europa de Est spre 450 dolari pe tonă și peste.