/
Scade nivelul apei în Prut. 11 localități riscă să rămână fără apă

Scade nivelul apei în Prut. 11 localități riscă să rămână fără apă

•

Scăderea nivelului apei în râul Prut pune presiune pe stația de captare care asigură alimentarea cu apă a 11 localități, inclusiv a orașului Leova. Ministrul mediului, Gheorghe Hajder, s-a deplasat la fața locului pentru a evalua situația și a identifica soluții pentru prevenirea unei eventuale întreruperi a furnizării apei, transmite IPN.

În urma evaluării, autoritățile au stabilit măsurile tehnice necesare pentru securizarea prizei de apă. La fața locului au fost prezenți primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean, precum și reprezentanți ai Apă-Canal Leova, Administrației Naționale „Apele Moldovei”, Inspectoratului pentru Protecția Mediului și Agenției de Mediu.

Lucrările urmează să înceapă în cel mai scurt timp și au drept scop asigurarea funcționării stației de captare chiar și în cazul unei scăderi suplimentare a nivelului apei în râul Prut.

În prezent, stația de captare funcționează în regim normal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *