Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează despre confirmarea unui caz de Pestă porcină africană (PPA) în localitatea Ciocîlteni, raionul Orhei. Virusul a fost depistat în urma testărilor de laborator efectuate pe 7 octombrie 2025, în probe recoltate de la porci domestici dintr-o exploatație nonprofesională.
Ca urmare, Comisiile pentru Situații Excepționale ale raioanelor Orhei și Telenești au aprobat un plan de măsuri urgente pentru localizarea, eradicarea și prevenirea răspândirii virusului către alte exploatații sau ferme comerciale. În jurul focarului au fost instituite:
-
zona de protecție de 3 km
-
zona de supraveghere de 10 km,
unde se aplică măsuri de carantină, interdicția circulației porcilor, recensământul animalelor din toate tipurile de exploatații și alte acțiuni de control (harta zonelor este disponibilă aici).
Recomandări pentru cetățeni
ANSA recomandă achiziționarea exclusivă a porcilor identificați (crotaliați) și însoțiți de certificat sanitar veterinar. Aceste măsuri previn riscul răspândirii bolilor și protejează consumatorii de pierderi financiare generate de achiziția animalelor bolnave sau provenite din circuitul ilegal.
Identificarea animalelor și eliberarea formularelor de mișcare sunt servicii gratuite pentru proprietarii din exploatațiile nonprofesionale. ANSA încurajează utilizarea acestor servicii pentru respectarea normelor sanitar-veterinare.
Instituția îndeamnă populația să evite achiziționarea animalelor din spații neautorizate și să monitorizeze atent starea de sănătate a animalelor din gospodărie. În caz de îmbolnăvire, mortalitate sau descoperire a cadavrelor de mistreți, cetățenii sunt rugați să anunțe imediat medicul veterinar sau autoritățile locale pentru a permite intervenția rapidă și limitarea răspândirii virusului.
Articol realizat în baza comunicatului emis de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).





















Lasă un răspuns