/
Festivalul Vinului Moldovenesc a adus la București peste 300 de vinuri din 49 de crame

Festivalul Vinului Moldovenesc a adus la București peste 300 de vinuri din 49 de crame

La cea de-a cincea ediție a Festivalului Vinului Moldovenesc, desfășurat la București, 49 de crame din Republica Moldova au prezentat vizitatorilor peste 300 de vinuri. Evenimentul a oferit publicului ocazia să descopere diversitatea și autenticitatea vinurilor moldovenești.

La festival a fost prezent și secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Andrian Digolean, care a declarat:
Vinul Moldovei este o expresie a identității noastre. În ultimii ani, vinurile moldovenești au obținut medalii la cele mai importante concursuri internaționale și au fost apreciate de experți din întreaga lume, iar astăzi au fost aduse din nou la București, pentru a fi descoperite și savurate de voi.

România rămâne una dintre principalele piețe pentru vinurile moldovenești, atât ca valoare a exporturilor, cât și ca volum de livrări, iar astfel de evenimente contribuie la promovarea și recunoașterea vinurilor noastre în străinătate.

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *