Producătorii de fructe din nordul Moldovei s-au reunit recent la Edineț, în cadrul unui seminar tehnic dedicat soluțiilor moderne în pomicultură și post-recoltare. Evenimentul a adus în atenție tehnologii ecologice, testate cu succes în Polonia, Spania, Slovacia și Cehia, care sunt acum propuse pentru aplicare în livezile și depozitele moldovenești.
Organizat de Nerdica SRL, companie specializată în tehnologii post-recoltare, în parteneriat cu Fruit Storage Consult, evenimentul l-a avut ca invitat special pe Miroslaw Maziarka, CEO al Bio Actiw și CTO al Agro Smart Lab din Polonia – două organizații de referință în cercetarea și aplicarea soluțiilor ecologice pentru agricultură.
„Este o tehnologie deja aplicată în mai multe țări europene, iar acum o propunem și pomicultorilor moldoveni. Cred că puteți fi mândri de producția voastră, dar provocările legate de climă și restricțiile privind protecția plantelor ne obligă să adoptăm soluții mai prietenoase cu mediul. Cel mai important este să ne apropiem de regulile internaționale de bază”, a declarat Miroslaw Maziarka.
El a subliniat și impactul economic al inovațiilor prezentate:
„Cu ajutorul acestei tehnologii putem reduce pierderile din depozite, crește veniturile și diminua costurile. Calcularea corectă a echilibrului cost–profit este esențială în contextul actual.”
Potrivit organizatorilor, seminarul s-a concentrat pe patru direcții practice: tratarea ecologică a fructelor după recoltare, dezinfectarea eficientă a ambalajelor și suprafețelor, combaterea stresului climatic la plante și optimizarea costurilor în etapa post-recoltare.
Alexandru Chirtoca, expert în tehnologii post-recoltare și reprezentant al Fruit Storage Consult, a descoperit tehnologia Bio Actiw la o expoziție internațională și a decis să o aducă în Moldova după o analiză amănunțită:
„La început părea prea frumos ca să fie adevărat, dar rezultatele testelor ne-au convins. Soluțiile prezentate răspund perfect nevoilor producătorilor locali, iar interesul arătat la acest seminar demonstrează că există o deschidere reală pentru inovație.”
Evenimentele de acest tip sunt esențiale pentru pomicultorii din Republica Moldova, deoarece facilitează accesul direct la tehnologii și practici aplicate deja cu succes în alte țări europene. Ele nu doar oferă soluții concrete pentru reducerea pierderilor și optimizarea costurilor, dar creează și un cadru de dialog între specialiști și producători, unde se pot împărtăși experiențe și idei. În același timp, aceste seminare contribuie la accelerarea procesului de modernizare a sectorului pomicol și la apropierea de standardele internaționale, ceea ce poate spori competitivitatea fructelor moldovenești pe piețele externe.
Roman Vrabie, producător din nordul țării, a apreciat impactul evenimentului:
„Îl cunosc de mai mult timp pe domnul Alexandru și am aflat că implementează produse noi pentru păstrarea fructelor în frigider. Noi avem două depozite de păstrare și suntem direct interesați să aflăm metode moderne, de care am putea beneficia. Pentru mine, astfel de evenimente sunt foarte utile, pentru că de fiecare dată descopăr ceva nou.”
Ia legătura cu Fruit Storage Consult, accesând www.fruit-consult.ro
sau apelând
Mob. RO: +40 726 981 631
Mob. MD: +373 794 301 32Pentru a vedea înregistrarea completă a webinarului accesați linkul de mai jos