Începând cu 1 aprilie, a intrat în vigoare noul Cod Funciar, care vine cu reguli clare pentru toți cei care lucrează pământul. Măsurile de îmbunătățiri funciare devin obligatorii, scopul fiind protejarea solului și menținerea fertilității pe termen lung.
Una dintre prioritățile noului cadru legislativ este combaterea eroziunii solului, cauzată atât de vânt (eroziune eoliană), cât și de apă (eroziune hidrică). Pentru a proteja solurile, este prevăzută instalarea fâșiilor forestiere cu rol antierozional, împădurirea și înierbarea vâlcelelor, a terenurilor afectate de alunecări sau ravene. Totodată, vor fi dezvoltate structuri hidrotehnice precum diguri, baraje, treceri tubulare și terasamente, menite să regleze scurgerile de pe versanți.
Pentru terenurile degradate chimic, saline sau compactate, se introduc măsuri de ameliorare prin aplicarea gipsului, nămolului de defecație sau compostului și a gunoiului de grajd, în vederea refacerii structurii solului.
De asemenea, se impune conservarea fertilității prin rotația culturilor și integrarea leguminoaselor și ierburilor perene, mai ales în zonele vulnerabile. În livezi și vii, este obligatorie înierbarea între rânduri, iar pășunile de pe versanți vor fi replantate cu specii rezistente la secetă.
Statul susține financiar aceste investiții, oferind subvenții în avans de până la 80% din valoarea proiectului eligibil. Plățile se fac în două tranșe: 70% la începutul lucrărilor și 30% la final, pe baza documentației justificative. Cererile se depun la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, în format fizic sau electronic, și trebuie să includă proiectul tehnic, dovada cofinanțării de 20%, precum și avizele instituțiilor de cercetare abilitate.
Validarea științifică a lucrărilor este esențială, iar responsabilitatea revine unor instituții precum INCAAMV, ICAS sau INCE, care stabilesc normele tehnice și economice aplicabile.



















Lasă un răspuns