Persoanele înregistrate în sistemul „Ajutor la contor” au început să primească notificări în cabinetul personal privind compensațiile acordate de stat pentru luna ianuarie. În cabinetul personal este indicată valoarea compensației pentru sursa principală de încălzire și pentru energia electrică. De asemenea, sunt afișate compensațiile pentru lunile precedente.
Tag: energia electrică
Borosan: în 2025 nu există premise pentru majorarea tarifului la energia electrică
În anul 2025 nu există premise pentru majorarea tarifului la energia electrică. Declarația a fost făcută de secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan.
Operatorii energetici pregătesc implementarea tarifelor diferențiate
Aplicarea tarifelor diferențiate la energia electrică este imposibilă în acest moment. Operatorii estimează că vor fi pregătiți să o facă în aproximativ 5 luni, deși termenul anunțat anterior de autorități a fost 20 ianuarie curent.
Crește consumul de energie, azi cu 18% mai mult decât ieri
Energocom estimează pentru astăzi o creștere cu 18% a consumului de energie electrică pe malul drept al Nistrului, în comparație cu ziua de duminică, transmite IPN. Cifra este cu 2% mai mare decât săptămâna trecută.
Moldelectrica îndeamnă la economisirea energiei electrice
Moldelectrica îndeamnă consumatorii din toată țara să economisească energia electrică, cu un accent special pe orele de vârf, dimineața și seara. Potrivit companiei, intervalele critice sunt între 9:00-11:00 și 18:00-23:00, când consumul atinge valori maxime.
Premierul: Nu există premise de majorare a tarifelor la energie electrică
Tarifele la energia electrică pentru malul drept al Nistrului nu vor crește în următoarele luni, dă asigurări premierul Dorin Recean. Declarația a fost făcută în cadrul vizitei la Varnița.
Ioniță: Tarifele mai mari la electricitate ar putea dubla cheltuielile populației
„Impactul direct asupra gospodăriilor va fi uriaș, iar presiunea asupra bugetelor familiale va crește considerabil”, a precizat expertul în economie, Veaceslav Ioniță, explicând impactul majorării tarifelor la energia electrică, după ce furnizorii…
UE crește cu 25% capacitatea de export a energiei electrice către Moldova și Ucraina
Operatorii de Sisteme de Transport (TSO) din Europa Continentală au convenit să mărească cu aproximativ 25% capacitatea comercială cu Republica Moldova și Ucraina pentru perioada de iarnă 2024-2025.