Premier Energy Distribution anunță extinderea implementării contoarelor inteligente în rețeaua sa, cu peste 20.000 de dispozitive ce vor fi instalate în 2025. Aceste contoare vor permite aplicarea unui sistem de prețuri diferențiate pentru energia electrică, aprobat de ANRE, în funcție de intervalele orare. Astfel, consumul din perioada nocturnă (23:00 – 7:00) va beneficia de tarife reduse, iar cel din timpul zilei (7:00 – 23:00) va avea un cost mai ridicat, transmite IPN.

În prezent, peste 25.000 de contoare inteligente sunt deja instalate la consumatori noncasnici, iar în cadrul unui proiect pilot cu PNUD Moldova au fost montate aproximativ 3.000 de contoare. Începând cu 2025, aproximativ 20.401 contoare vor fi instalate în diferite zone deservite de companie.
Pentru a beneficia de noul sistem de tarifare, consumatorii trebuie să instaleze contoare inteligente care să măsoare consumul pe ore. Cei care dețin deja astfel de contoare vor fi parametrizați conform noilor intervale tarifare. Cei fără contoare inteligente vor trebui să le achiziționeze și să le instaleze pe cheltuiala proprie. Parametrizarea acestora va fi realizată de operatorul de distribuție la locul de consum al utilizatorului. După instalare, consumatorii vor trebui să modifice contractul cu furnizorul de energie electrică.
Pentru detalii suplimentare, consumatorii pot consulta site-ul oficial al ANRE sau pot contacta operatorul de distribuție.