Peste 4.380 de ouă și câteva kilograme de carne au fost retrase de la comercializare în Buzău, România, după ce s-a detectat Salmonella enteritidis. Inspectorii din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Buzău au confiscat, pe parcursul lunii septembrie, în urma unor controale, 30 de kilograme de carne.
Potrivit DSVSA, luna trecută au fost verificați 388 de operatori economici pe întreg lanțul, de la producție la comercializare, iar în timpul controalelor s-a urmărit dacă sunt respectate condițiile generale de igienă, procedurile de trasabilitate a produselor, implementarea programelor de autocontrol și etichetarea produselor.
„În urma controalelor efectuate au fost constatate următoarele neconformități: lipsa verificării stării de sănătate, neefectuarea acțiunilor de dezinfecție/dezinsecție/deratizare, lipsa monitorizării temperaturii din spațiile frigorifice, deficiențe de depozitare și manipulare a produselor alimentare, deficiențe structurale. Urmare a acestor neconformități, au fost aplicate 16 amenzi contravenționale în valoare totală de 55.400 lei și 39 de avertismente. A fost aplicată o ordonanță de suspendare a activității la un laborator de cofetărie/patiserie unde au fost constatate deficiențe structurale, iar 30 de kilograme de carne și produse din carne au fost confiscate de la un restaurant din cauza lipsei etichetării”, informează DSVSA Buzău.
Totodată, inspectorii au prelevat 127 de probe de produse alimentare pentru determinarea conformității acestora cu prevederile legale în vigoare. În urma analizelor de laborator, nu au fost înregistrate probe cu rezultat neconform.
„În perioada menționată, DSVSA Buzău a intervenit pentru soluționarea a trei alerte alimentare primite prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje, fiind retrase de la comercializare 4.380 de bucăți de ouă de consum dintr-un lot la care s-a detectat Salmonella enteritidis”, a transmis sursa citată.
În aceeași perioadă, DSVSA a mai intervenit pentru soluționarea a 13 notificări de neconformități primite prin Sistemul de Asistență și Cooperare Administrativă.