Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor informează: „ fructele și legumele proaspete provenite din import, de la care au fost prelevate probe pentru determinarea reziduurilor de pesticide și a conținutului de nitrați în cadrul programului de monitorizare aprobat anual de către Agenție, vor fi plasate pe piață numai după obținerea rezultatelor de laborator conforme. Până la primirea rezultatelor de laborator, loturile de la care au fost prelevate probe vor fi păstrate în depozitele agenților economici importatori, înregistrate de ANSA”.
ANSA cere responsabilitate maximă din partea importatorilor, în respectarea declarației pe propria răspundere depusă la frontieră, prin care aceștia se obligă să nu comercializeze produsele până la obținerea rezultatelor de laborator:
“Menționăm că, în conformitate cu prevederile Legii privind siguranța alimentelor operatorii din domeniul alimentar sunt responsabili de controlul inofensivității produselor alimentare puse la dispoziție pe piață. În cazul în care agenții economici au comercializat produse alimentare ce nu prezintă siguranță, aceștia sunt obligați să le retragă de pe piață. Dacă alimentele au ajuns la consumatori, să informeze, în mod eficient și precis, publicul despre motivul retragerii.”
ANSA avertizează, agenții economici care vând produse alimentare înainte de a primi rapoartele de laborator riscă sancțiuni juridice.