Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a primit în dotare 176 de laptopuri (din lotul de 250 ) și 19 de imprimante portabile (din lotul de 25), destinate consolidării capacităților de intervenție a inspectorilor din cadrul subdiviziunilor teritoriale pentru siguranța alimentelor. Echipamentul tehnic a fost achiziționat de Banca Mondială, prin intermediul Proiectului de Competitivitate a Întreprinderilor Micro, Mici și Mijlocii, cu suportul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării a R. Moldova.
Digitalizarea activităților ANSA este una dintre reformele importante ale Agenției și va ajuta inspectorii să fie instruiți adecvat și să aibă acces la toate serviciile electronice pentru cetățeni și pentru mediul de afaceri. Astfel, aceștia vor fi mai eficienți la îndeplinirea sarcinilor prevăzute, iar actele permisive vor putea fi eliberate, la cerere, chiar la fața locului.
”Echipamentul tehnic nu poate decât să ne ajute să devenim mai operativi, atât în raport cu agenți economici, cât și cu consumatorii noștri, atunci când vorbim de acele petiții și de actele permisive. Interacțiunea cu operatorii economici trebuie să fie una foarte rapidă și foarte țintită. Cu cât timpul de interacțiune este mai lung, cu atât există riscul ca să apară corupția”, a declarat Radu Musteața, directorul general al ANSA,
Recent ANSA a fost dotată cu 35 de unități de transport care au fost repartizate tuturor subdiviziunilor teritoriale. Aceste laptopuri și printere vor fi parte componentă a mașinilor destinate activităților în teritoriu.