Persoanele care vor aprinde anvelope în noaptea Învierii riscă amenzi de la 1.200 de lei până la 15 mii de lei. Agenția de mediu îndeamnă persoanele să renunțe la obicei, deoarece în procesul arderii acestora în atmosferă sunt emanate zeci de substanțe chimice periculoase și cancerigene, ce dăunează atât mediului, cât și sănătății. În același timp, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă enoriașii, dar și responsabilii lăcașelor de cult să țină cont de securitatea antiincendiară.
Agenția de mediu recomandă cetățenilor să evite aprinderea anvelopelor în noaptea de Înviere, pentru a proteja sănătatea oamenilor și mediul înconjurător. Astfel, începând cu anul 2023, a intrat în vigoare Regulamentul privind gestionarea anvelopelor uzate, iar conform acestuia, cetățenii sunt obligați să nu le arunce la întâmplare și să nu le aprindă, ci să le returneze operatorilor economici autorizați care colectează asemenea deșeuri și sunt obligați să le preia gratuit de la cetățeni. Cei care nu se vor conforma acestor norme vor fi amendați.
Totodată, pe întreaga perioadă a sărbătorilor Pascale, atât colaboratorii Inspectoratului pentru Protecția Mediului, cât și polițiștii, vor efectua verificări pentru a trage la răspundere contravențională persoanele care încalcă legislația de mediu.